[go: up one dir, main page]
More Web Proxy on the site http://driver.im/Sari la conținut

Helmut Duckadam

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Helmuth Duckadam)
Helmut Duckadam
Informații generale
Data nașterii (65 de ani)[1]
Locul nașterii Semlac⁠(d), Arad, România
Înălțime 1,88 m
Greutate 88 Kg
Poreclă Eroul de la Sevilia, Apără Duckadam
Post Portar
Cluburi de juniori
Ani Club
Semlecana Semlac
CSȘ Gloria Arad
UTA Arad
Cluburi de seniori*
Ani Club Ap (G)
1977–1978 Constructorul Arad
1978–1982 UTA Arad 53 (0)
1982–1986 Steaua București 80 (1)
1989–1991 Vagonul Arad
Total 133 (0)
Echipa națională
Ani Țară Ap (G)
1981 România România U21 4 (0)
1982 România România 2 (0)
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern

Helmut Duckadam (n. , Semlac⁠(d), Arad, România) este un portar de fotbal retras din activitate, supranumit „Eroul de la Sevilla”, deoarece în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986 a apărat toate cele patru lovituri de la 11 metri pentru a aduce trofeul echipei sale, Steaua București. A jucat anterior și la Constructorul Arad. La scurt timp după câștigarea trofeului, a suferit o accidentare care i-a pus capăt carierei.

Tatăl său, Josef Duckadam, este de loc din Șagu German, județul Arad. Mama sa, Elisabeth Kálmán, este originară din Semlac, care este și locul nașterii lui Helmut Duckadam. În timpul copilăriei a fost educat în special de bunica sa maternă, Elisabeth Kálmán (născută Schmidt, Germania).

Cariera sportivă

[modificare | modificare sursă]

Primii pași în fotbal i-a făcut în comuna natală, la echipa Semlacana, în 1974 când ajunge la Școala Sportivă Gloria Arad. În anul 1977, a debutat ca portar la Constructorul Arad, în Divizia C. Un an mai târziu este transferat de UTA, unde debutează în Divizia A (17 septembrie 1978, CS Târgoviște - UTA 2-0).

După 4 sezoane la gruparea arădeană, este transferat la Steaua București, unde se impune treptat ca titular. Este supranumit „Eroul de la Sevilla”, după ce în finala Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona a apărat toate cele patru lovituri de departajare consecutive, executate de Alesanco, Pedrazza, Alonso și Marcos, având o contribuție enormă la câștigarea trofeului de către Steaua București. Performanța reușită de Helmut Duckadam pe stadionul "Sanchez Pizjuan" din Sevilla este înscrisă în Cartea Recordurilor.[3] O săptămână mai târziu a înscris un gol din penalty, într-un meci de cupă cu Progresul Vulcan, câștigat de Steaua cu scorul de 5-1.[4]

În același sezon în care a reușit cea mai bună performanță a unei echipe românești, cariera sa a fost întreruptă brusc, din cauza unui anevrism care a impus o intervenție chirurgicală la brațul drept, aceasta determinându-l să iasă definitiv din fotbalul de performanță la vârsta de 27 de ani.[5]

La 3 ani de la finala de la Sevilla, în anul 1989, Duckadam s-a reîntors pe teren, pentru ultimele două sezoane, la divizionara B, Vagonul Arad. În total are 133 de apariții în divizia A, 13 în Cupa României și 9 în Cupa Campionilor Europeni[6].

Viața după cariera de fotbalist

[modificare | modificare sursă]

După încheierea activității de fotbalist, Duckadam s-a angajat la Poliția de frontieră în localitatea de naștere, Semlac, din județul Arad. A ocupat funcția de maior în cadrul Poliției[7]. S-a pensionat însă pe caz de boală.

În anul 2003, fostul portar a câștigat Loteria vizelor, primind dreptul de a emigra legal în Statele Unite ale Americii, și s-a stabilit alături de prima soție, Ildiko, și de fiica lor, Brigitte, în orașul Phoenix, Arizona, în toamna aceluiași an, dar a revenit după doar un an în țară[8].

În anul 2004, devine membru al Partidului Noua Generație, fiind ales ca vicepreședinte al PNG și președinte al filialei județene Arad[9].

La data de 25 martie 2008, Duckadam a fost decorat de către Președintele României, Traian Băsescu, cu Ordinul „Meritul Sportiv” pentru rolul avut în câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua, în 1986.[10][11]

Din 2010 până în 2020, Duckadam a ocupat funcția de președinte de imagine la FCSB.[12][13] În 2017 i s-a decernat titlul de cetățean de onoare al municipiului București.[14]

  1. ^ Helmuth Duckadam, Transfermarkt, accesat în  
  2. ^ „Cum era să rămînă Duckadam fără mînă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ First goalkeeper who saved four consecutive penalties: Helmuth Duckadam set world record Arhivat în , la Wayback Machine., worldrecordacademy.com
  4. ^ Răzvan Luțac, Liviu Manolache (), Imaginea uitată în arhivă » Dovada că Duckadam a marcat din penalty la câteva zile după ce apărase patru la Sevilla, accesat în   Text " newspapergsp.ro" ignorat (ajutor)
  5. ^ A murit doctorul Vasile Cândea. Povestea halucinantă despre cum i-a salvat viața lui Duckadam după finala de la Sevilla: „Era o situație de război! Altfel, îi amputam mâna”, gsp.ro
  6. ^ a b „Biografie Helmuth Duckadam”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Daniel Berar (). „Eroul de la Sevilla, Helmuth Duckadam si-a vazut visul cu ochii”. virtualarad.net. 
  8. ^ Adrian Epure (). „Helmuth Duckadam : „Steaua nu ia titlul fără întăriri". adevarul.ro. 
  9. ^ alegeri.tv (). „CV Helmuth Duckadam”. alegeri.tv. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ „DECRET privind conferirea Ordinului și Medaliei Meritul Sportiv” (PDF). Monitorul Oficial al României Nr. 241. . p. 4. Accesat în . 
  11. ^ „Decorarea unor personalități ale fotbalului românesc”. Administrația Prezidențială. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ Cristian Predan (). „Helmuth Duckadam va fi noul președinte al Stelei!”. adevarul.ro. 
  13. ^ Helmut Duckadam a renunțat la funcția de președinte de imagine al FCSB, news.ro, 14 iunie 2020
  14. ^ Cetățeni de onoare ai Municipiului București, anii 1991 – 2020, pmb.ro

Cărți publicate

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Helmut Duckadam

Interviuri