plimba

Vezi și : plimbă

• (reg.) preumbla, primbla

Din latină perambŭlāre, confer umbla. Cuvânt de uz general (ALR, I, 96), s-a păstrat numai în română.

• AFI: /plimˈba/

1. (v.refl.) a umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc.

   Toată ziua se plimbă.

   Se plimbă prin poieni.

2. (v.tranz.) a duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare.
3. (v.tranz.) a mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta.

• 1-2: (prin Transilv.) se șeităli, (Ban., Transilv. și Bucov.) se șpațiria; colinda, cutreiera, (fam.) se plimbarisi
• 3: mișca

• plimb
• plimbac
• plimbare
• plimbarisi
• plimbarisire
• plimbarisit
• plimbat
• plimbă
• plimbăreț, plimbătareț
• plimbărică
• plimbător, plimbătoare
• plimbet
• plimbuliță, plimbuță
• plimbuș

• A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nici o piedică
• (fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace
• A-și plimba ochii (sau privirile) = a trece cu privirea în repetate rânduri
• A-și plimba anatomia = a pleca
• (er. – despre bărbați) A plimba mielu’ = a) a umbla după femei; b) a pierde timpul
• Plimbă ursu’! = fugi de-aici!, pleacă!

Din plimba.

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru plimba.

Din plimbă.

• AFI: /ˈplim.ba/

1. forma de singular articulat pentru plimbă.

• DEX online