frânge

Din latină frangĕre.

• AFI: /ˈfrɨn.dʒe/

1. (v.tranz.) a rupe (în două) un obiect prin lovire, îndoire sau apăsare puternică.

   A frânge în două pâinea; a frânge o creangă.

2. a fractura un os, p. ext. un membru al corpului.
3. (v.refl.) (despre o masă de apă, despre valuri) a se lovi (de mal, de stânci, etc.), împrăștiindu-se în valuri mici.
4. (v.tranz. și refl.) (fig.) a (se) îndoi, a (se) apleca de mijloc.
5. (v.tranz.) (fig.) a înfrânge, a învinge; a birui (în luptă).

• 1: rupe, (înv.) înfrânge
• 2: fractura, rupe
• 4: îndoi
• 5: bate, birui, înfrânge, întrece, învinge

• A-și frânge gâtul = a) a muri într-un accident; b) a-și compromite situația prin întreprinderi riscante
• A frânge (cuiva) gâtul = a omorî pe cineva
• A-și frânge mâinile = a-și împreuna mâinile și a-și îndoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznădejdii, etc.)
• A frânge (sau, refl., a i se frânge) cuiva inima = a (se) mâhni peste măsură; a (se) înduioșa până la lacrimi
• A-i frânge (cuiva) oasele = a bate foarte tare (pe cineva)

• DEX online