[go: up one dir, main page]
More Web Proxy on the site http://driver.im/Sari la conținut

Petru Ivireanul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Petru Ivireanul
პეტრე იბერი Petru Iberi
Date personale
Nume la nașterepetre iberi Modificați la Wikidata
Născutsecolul al IV-lea d.Hr.[1] Modificați la Wikidata
Regatul Iberia Modificați la Wikidata
Decedat491 d.Hr. Modificați la Wikidata
Iamnia Yam (Yavne Yam), Palestina, Imperiul Bizantin (azi în Israel)
ReligieBiserica Ortodoxă Georgiană Modificați la Wikidata
Ocupațiecaligraf[*]​
filozof Modificați la Wikidata
Venerație
Sărbătoare2 decembrie  Modificați la Wikidata
Sfinți
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Petru Ivireanul (în georgiană პეტრე იბერი, transliterat: p'et're iberi; n. secolul al IV-lea d.Hr., Regatul Iberia – d. 491 d.Hr., Yavne-Yam⁠(d), Districtul Central, Israel) a fost un prinț regal, teolog și filozof georgian, considerat o figură proeminentă de la începutul creștinismului și unul dintre fondatorii neoplatonismului creștin. Unii cercetători au susținut că el este autorul lucrărilor scrise sub pseudonimul Pseudo-Dionisie Areopagitul.[2][3][4]

A întemeiat prima mănăstire georgiană din Betleem și a devenit episcopul orașului Maiuma, din apropierea Gazei. Cele mai vechi inscripții georgiene Bir el Qutt îl menționează pe Petru împreună cu tatăl său.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

S-a născut în dinastia Chosroid a regilor Iviriei (Georgia de Est)[5] și s-a numit inițial Murvan (alternativ, Nabarnugios), prințul Iviriei (Kartli).[6] Tatăl său, regele Bosmarios al Iviriei, l-a invitat pe filosoful eunuc Mithradates din Lazica să participe la educația lui Murvan.[7] Pentru un timp copilul a fost ținut ascuns pentru a nu fi luat ca ostatic de persani.[8]

În 423, la vârsta de aproximativ 12 ani, prințul a fost trimis ca ostatic politic la Constantinopol pentru a asigura loialitatea Iviriei față de bizantini și a întări alianța Iviriei cu Imperiul Roman de Răsărit împotriva Persiei.[4][6][7] Aici a primit o educație filozofică și teologică sub patronajul personal al împărătesei romane Aelia Eudocia, soția împăratului Teodosie al II-lea.[7]

Potrivit biografului său, Ioan Rufus, Petru a dus o existență austeră[7] și a refuzat să scrie sau să primească scrisori din Iviria pentru a nu-și submina disciplina ascetică.[5] Când avea vârsta de aproximativ douăzeci de ani, tânărul prinț, împreună cu mentorul său, Mithradates, a părăsit palatul și a plecat într-un pelerinaj în Palestina bizantină, devenind călugăr la Ierusalim sub numele de Petru.[4] În anul 430 a fondat propria mănăstire la Betleem (cunoscută mai târziu ca Mănăstirea Georgiană din Betleem).[4] În anul 445 a fost hirotonit preot. Însoțit de Mithradates (călugărit sub numele de Ioan),[7] a călătorit prin mai multe țări din Orientul Apropiat și s-a stabilit definitiv în orașul Maiuma din apropiere de Gaza.

În anul 452 a fost consacrat episcop al Maiumei de episcopul monofizit al Ierusalimului[4] și a îndeplinit această funcție timp de șase luni înaintea alungării creștinilor de către conducătorul local. Petru a plecat în Egipt, unde a găsit refugiu la Mănăstirea Enaton, dar, după un deceniu s-a întors în Palestina. A câștigat acolo numeroși adepți și discipoli. Potrivit surselor medievale, a fost autor al mai multor scrieri religioase celebre. Cu toate acestea, niciuna dintre ele nu s-a mai păstrat. În anul 457 a fost unul dintre episcopii care l-au consacrat pe Timotei Ailurus ca episcop al Alexandriei.[4] S-a aflat în bune relații cu Petru al II-lea, episcopul Antiohiei (469-471, 476, 485–488).[4]

Episcopul Petru Ivireanul a murit în anul 491 la Yavneh-Yam, portul orașului antic Iamnia, și a fost înmormântat în mănăstirea sa din apropierea orașului Gaza.[5]

Opinii cu privire la poziția sa față de doctrina calcedoniană

[modificare | modificare sursă]

Teologi ai diverselor biserici răsăritene au susținut că el s-ar fi abătut de la doctrina calcedoniană.[9] Aceste biserici (armeană, coptă etc.) consideră că Petru Ivireanul era miafizit și anticalcedonian, opinie respinsă de Biserica Ortodoxă Georgiană.[9] Deși biografiile sale nu discută acest aspect, unii cercetători apropiați surselor teologice armene acceptă ideea că el a fost un anticalcedonian, în timp ce alții nu. De exemplu, David Marshall Lang crede că Petru ar fi putut fi monofizit,[10] în timp ce Șalva Nuțubidze[11] și Ernest Honigmann[12] cred că el a fost un filosof neoplatonician.[13]

Hagiografii

[modificare | modificare sursă]

Hagiografia lui Petru a fost scrisă de ucenicul său, Ioan Rufus (Ioan de la Beth Rufina), care a devenit ulterior succesorul său ca episcop de Maiuma.[14]

  • Așa-numita versiune siriacă după textul original grecesc al lui Ioan Rufus, datează din secolul al VIII-lea.
  • Așa-numita versiune georgiană scrisă inițial în limba greacă de contemporanul lui Petru, Zacharias Rhetor, episcopul de Mitilene, a fost păstrată într-un manuscris din sec. al XIII-lea.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Virtual International Authority File, accesat în  
  2. ^ Sh. Nutsubidze. "Mystery of Pseudo-Dionys Areopagit (a monograph), Tbilisi, 1942; E. Honigmann, Pierre l'Iberian et les ecrits du Pseudo-Denys l'Areopagita. Bruxelles, 1952.
  3. ^ Kalistrat Salia, History of the Georgian nation, N. Salia, 1983, p. 78.
  4. ^ a b c d e f g Everett Ferguson (ed.), Encyclopedia of Early Christianity, ed. a II-a, Garland Publishing, 1998, p. 907.
  5. ^ a b c Horn, Cornelia B. and Phenix, Robert R., The Lives of Peter the Iberian, Theodosius of Jerusalem, and the Monk Romanus, Society of Biblical Lit, 2008 ISBN: 9781589832008
  6. ^ a b Bruria Bitton-Ashkelony, Arieh Kofsky, The Monastic School of Gaza, Brill, 2006, p. 48.
  7. ^ a b c d e Kalistrat Salia, History of the Georgian nation, N. Salia, 1983, p. 77.
  8. ^ David Marshall Lang (trad.), Lives and Legends of the Georgian Saints
  9. ^ a b Bruria Bitton-Ashkelony, Arieh Kofsky, The Monastic School of Gaza, Brill, 2006, p. 55.
  10. ^ Lang, D M. „Peter the Iberian and his biographers”. Journal of Ecclesiastical History, 1951: pp. 158-168.
  11. ^ Sh. Nutsubidze, Mystery of Pseudo-Dionys Areopagit (a monograph), Tbilisi, 1942.
  12. ^ E. Honigmann, Pierre l'Iberian et les ecrits du Pseudo-Denys l'Areopagita. Bruxelles, 1952.
  13. ^ Horn (2006), p. 167
  14. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Kofsky

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • David Marshall Lang, "Peter the Iberian and His Biographers". Journal of Ecclesiastical History, vol. 2 (1951), pp 156–168
  • Jan-Eric Steppa, John Rufus and the World Vision of Anti-Chalcedonian Culture, (Gorgias Press, 2002), xxvii + 199 pp. ISBN: 1-931956-09-X
  • fr Ernest Honigmann, Pierre l'iberian et les ecrits du Pseudo-Denys l'Aréopagite, Bruxelles, 1952.
  • ka Petre Iberi. Works, Tbilisi, 1961.
  • ka Shalva Nutsubidze. Mystery of Pseudo-Dionys Areopagit, Tbilisi, 1942 .
  • ru Shalva Nutsubidze. Peter the Iberian and problems of Areopagitics. - Proceedings of the Tbilisi State University, vol. 65, Tbilisi, 1957.
  • he A. Kofsky. "Peter the Iberian and the Question of the Holy Places," Cathedra 91 (1999), pp. 79–96.
  • Besik Khurtsilava. The inscriptions of the Georgian Monastery in B'ir el-Qutt and their chronology,"Christianity in the Middle East", № 1, Moscow, 2017, pp. 129–151
  • ქართული ლიტერატურის ქრესტომათია. ტ. I შედგ. ს. ყუბანეიშვილის მიერ. ტ. I. თბ. 1944.
  • ძველი ქართული აგიოგრაფიული ლიტერატურის ძეგლები, ი. აბულაძის რედაქციით, II ტ. თბ. 1967.
  • ძველი ქართული აგიოგრაფიული ლიტერატურის ძეგლები, IV, ე. გაბიძაშვილის და მ. ქავთარიას რედაქციით, ტ. თბ. 1968 .
  • ცხოვრება პერტე იბერისა, ასურული რედაქცია გერმანულიდან თარგმნა, გამოკვლევა, კომემტარები და განმარტებითი საძიებლები დაურთო ი. ლოლაშვილმა, თბილისი, 1988.
  • პეტრე იბერიელი (ფსევდო-დიონისე არეოპაგელი). შრომები. თარგმ. ეფრემ მცირისა. ს. ენუქაშვილის გამოც. თბ. 1961.
  • შ. ნუცუბიძე. პეტრე იბერი და ანტიკური ფილოსოფიური მემკვიდრეობა. შრომები. ტ. V. თბ. 1975.
  • ს. ყაუხჩიშვილი. ბერძნული ლიტერატურის ისტორია. ტ. III. თბ. 1973.
  • Н. Марр. Житие Петра Ивера, царевича—подвижника и епископа Мойюмского V века. Православный палестинский сборник. 1896 г. т. 16.
  • მ. თარხნიშვილი, ახლად აღმოჩენილი ქართული მონასტერი ბეთლემში, ბედი ქართლისა, 16, 1954.
  • გ. წერეთელი, უძველესი ქართული წარწერები პალესტინიდან, თბილისი, 1960.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Petru_Ivireanul&oldid=16231587