Milunka Savić

Milunka Savić
Date personale
Născută	24 iunie 1890 Koprivnica⁠(d), Raški upravni okrug, Serbia[1]
Decedată	5 octombrie 1973 (83 de ani)[2] Belgrad, RS Serbia, RSF Iugoslavia[1]
Înmormântată	Cimitirul Nou din Belgrad[*]​
Cetățenie	Serbia
Ocupație	militar
Limbi vorbite	limba franceză limba sârbă[3]
Activitate
A luptat pentru	Regatul Serbiei
Ramura	infanterie
Gradul	sergent
Bătălii / Războaie	Al Doilea Război Balcanic Primul Război Mondial Siege of Scutari[*][[Siege of Scutari (1913 Allied forces of Montenegro and Serbia against forces of the Ottoman Empire.)|​]] bătălia de la Kolubara[*]​ Bătălia de la Kajmakčalan
Decorații și distincții
Decorații	Croix de guerre 1914–1918 (4 iulie 1918) Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*]​ Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*]​ Medalia pentru Curaj Miloš Obilić[*]​ Ordinul Steaua Karađorđevićilor[*]​
Modifică date / text

Milunka Savić-Gligorević (Милунка Савић-Глигоревић; n. 24 iunie 1890, Koprivnica, Serbia – d. 5 octombrie 1973, Belgrad, RSF Iugoslavia) a fost o eroină sârbă a Primului Război Mondial, cu grad de sergent în Regimentul 2 Infanterie al Armatei Sârbe, decorată de patru țări (Serbia, Franța, Regatul Unit, Rusia). Ea a fost cea mai decorată femeie-soldat a Serbiei^[4] și una dintre cele mai celebre femei care au luptat în Primul Război Mondial. A fost rănită în lupte de nouă ori și a fost poreclită „Ioana d'Arc a Serbiei”.

S-a născut în 1890 (deși dosarul său de personal din Armată afirmă că anul nașterii ar fi 1892) în satul Koprivnica de lângă Jošanička Banja (astăzi în comuna Raška, Serbia),^[5] părinții ei fiind Dninca și Radenko Savič. Era cel mai mare copil al familiei, mai având două surori, Miona și Slavka, și un frate, Milan.^[6][7] Deși a crescut, nu se gândea la căsătorie.

Când în 1912 s-a dat decretul de mobilizare pentru 30 septembrie și 3 octombrie,^[7] Milunka s-a dus la biroul de recrutări din Belgrad și s-a înrolat sub numele de Milun Savič.^[8] În cele două Războaie Balcanice, din 1912 și 1913, Milunka a luptat sub numele masculin fals. După ce, un an mai târziu, a fost rănită într-o luptă pe râul Bregalnica și dusă la spital, medicii au aflat că este femeie.^[9] A fost chemată la raport. Comandanții nu au dorit să o pedepsească, întrucât ea nu încălcase regulamentele militare și luptase cot la cot cu bărbații din unitatea ei. I s-a oferit un transfer la un post de asistentă medicală, dar a refuzat, declarând că vrea să lupte pe front. Comandantul a cerut răgaz până a doua zi să se gândească la cererea ei, iar ea s-a declarat pregătită în orice moment. După o oră, a permis Milunkăi să continue să lupte în regimentul de infanterie.^[10][11]

Milunka nu a renunțat la dorința de a lupta și în 1914 s-a înrolat din nou ca voluntar în armata sârbă. În Primul Război Mondial, a luptat în Regimentul 2 Infanterie, denumit și „Regimentul de Fier Ducele Mihailo”. În același regiment a luptat tot ca voluntar și o altă femeie, Flora Sandes, de origine scoțiană. Milunka a participat la bătălia de la Kolubara ca grenadier și a fost decorată cu Steaua Karađorđe cu Spade.^[9] În toamna lui 1915, a fost grav rănită la cap în Macedonia și trimisă pentru tratament în Albania. După câteva luni, s-a întors pe front, unde a continuat să lupte în vara și toamna lui 1916.^[12] În timpul bătăliei din Kajmakčalan^{⁠(sr)[traduceți]}, în lupta de la cotul Crnei, când regimentul ei a luptat alături de Divizia 122 Colonială Franceză, Milunka a excelat din nou, luând prizonieri 23 de combatanți bulgari.^[13][14] Pentru aceste fapte, a primit Legiunea de Onoare franceză în grad de Ofițer, Crucea de Război franceză cu Palmier de Aur (singura femeie soldat din lume decorată cu acest ordin),^[15] medalia sârbă Miloš Obilić „pentru curaj”, cu Ordinul britanic Sfântul Mihail și Sfântul Gheorghe Clasa a III-a și cu Ordinul rus Sfântul Gheorghe Clasa a IV-a.

După război, Milunka a lucrat în Bosnia ca bucătăreasă, asistentă medicală și croitoreasă într-o fabrică de textile unde se fabricau uniforme militare.^[16] În 1922, s-a căsătorit cu Veljko Gligorević din Mostar, mai tânăr cu 8 ani decât ea.^[17] Cei doi au avut o fiică, Milena. Milunka a adoptat alte trei fete: Milka, găsită într-o gară din Stalać^{⁠(sr)[traduceți]}; Radmila-Višnja (1921—2004), nepoata ei; și Zorka, luată de la o casă de copii din Dalmația, suferind de meningită.^[18][6] Veljko, lucrător poștal, s-a mutat la scurt timp după aceea la Banja-Luka și a părăsit-o pe Milunka și pe copii.^[19]

La începutul anilor 1920, pentru serviciul prestat în război, a primit pământ  în satul Stepanovićevo^{⁠(sr)[traduceți]} de lângă Novi Sad, unde împreună cu sora ei, Slavka, și-a construit o casă și a început să lucreze pământul. Acolo, Milunka a trebuit să-și crească copiii fără Veljko. În căutarea unei vieți mai bune pentru ea și pentru fiicele ei, a plecat la Belgrad în căutare de lucru.^[17] În 1929, a început să lucreze ca femeie de serviciu la biroul directorului băncii Hipotekarna Banka, unde a lucrat mare parte din viața ei.^[16][19] În Iugoslavia, nimeni nu-și mai amintea de ea și de faptele ei de arme, și nu a primit pensie. A refuzat propunerile de a se muta în Franța și de a primi pensie, rămânând la Belgrad. A crescut circa 30 de copii în plasament. A fost, totuși, invitată în străinătate, la diverse aniversări, comemorări și evenimente în memoria soldaților căzuți. La unul din aceste evenimente, a venit în costum popular sârbesc din zona Sumadija, purtându-și toate decorațiile.^[20]

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Milunka a activat la un mic spital de campanie în cartierul belgrădean Voždovac, unde îngrijea răniți. După ocuparea Serbiei, a refuzat o invitație din partea lui Milan Nedić de a participa la un banchet cu generali germani.^[21] Aflându-se că a luptat în Primul Război Mondial împotriva Puterilor Centrale, a fost arestată și închisă timp de un an în lagărul de concentrare de la Banica.

După eliberarea Iugoslaviei și venirea la putere a regimului comunist, Milunka a primit în sfârșit pensie de veteran.^[19] A continuat să trăiască într-o casă dărăpănată din Voždovac, alături de nepoți și de cele trei fete adoptive (după 1950, fiica ei naturală Milena a mers să lucreze la spital). A participat la manifestările jubiliare cu ocazia unei aniversări a eliberării Iugoslaviei în al Doilea Război Mondial, și cu această ocazie a atras atenția mai multor generali.^[22] La insistențele acestora și ale presei, guvernul i-a dat în 1972 un apartament la etajul 4 într-un bloc fără ascensor în cartierul Frații Erkovici.^[20][21]

Milunka a murit la 5 octombrie 1973 în urma unui atac cerebral, la 84 de ani.^[12] A fost înmormântată în Cimitirul Nou din Belgrad.^[22] Casa natală a fost vândută în 1974.^[23]

Milunka Savić este femeia care a primit cele mai multe decorații în Primul Război Mondial:^[12][24][25]

• Ordinul Regal Steaua Karađorđe cu spade (1917)
• Medalia de Aur Miloš Obilić „Pentru Curaj”
• Medalia Comemorativă a Eliberării și Unificării
• Medalia Comemorativă a Albaniei

•  Ordinul Sfântul Mihail și Sfântul Gheorghe, clasa a III-a
•  Ordinul Militar Imperial Sfântul Gheorghe, clasa a IV-a
•  Legiunea de Onoare, clasele a IV-a și a V-a
• Crucea Militară 1914—1918 cu palmier de aur

În cartierul Voždovac, strada pe care a locuit îi poartă numele, iar pe casa ei a fost montată o placă memorială. În Jošanička Banja se află o statuie în mărime naturală, realizată de sculptorul Ljubiša Manćić.^[20][26] Nepotul ei afirmă însă că sculptorul nu s-a consultat cu familia când a realizat sculptura, astfel încât ea nu o reprezintă pe Milunka Savić.^[20]

Rămășițele ei au fost exhumate și mutate la cimitirul principal din Belgrad^[16] pe Aleea celor Mari la 40 de ani de la moartea sa, la 10 noiembrie 2013.^[27] Conform unor relatări, reînhumarea s-a făcut cu toate onorurile militare, pe melodia „Acolo, departe”,^[20][28] dar altele sugerează că onorurile nu au fost cele standard, deși s-au ținut cuvântări de către foști ofițeri ai Armatei Populare Iugoslave și veterani de război.^[26] Asociațiile soldaților voluntari care au luptat în războaiele din anii 1912–1918 i-au acordat Milunkăi Savić, în prezența copiilor și nepoților, titlul de membru de onoare.^[26]

Există străzi Milunka Savić în mai multe orașe, cum ar fi Valjevo, Zrenjanin,^[25] Jagodina, Kraljevo, Kosjerić, Kruševac,^[29] Mladenovac,^[30] Niš, Šabac,^[31] Stepanovičevo și Jošanička Banja.

În octombrie 2013, Radioteleviziunea Sârbă a difuzat pe postul public de televiziune documentarul biografic despre Milunka Savić realizat de Slađana Zarić și Ivana Stevens.^[17] Muzeul Militar din Belgrad a deschis o expoziție multimedia dedicată militarilor, în lunile septembrie-octombrie 2013.^[12][24] În 28 ianuarie 2014, Milenko Pavlov și-a prezentat și el documentarul „Legiunea de Onoare — Milunka Savić”, a cărui premieră a avut loc la Teatrul „Academia 28” din Belgrad.^[32]

• en The Forgotten War Heroine - Milunka Savic I WHO DID WHAT IN WW1? („Eroina de război uitată - Milunka Savić”) — ediție dedicată Milunkăi Savić a rubricii „Cine ce-a făcut în Primul Război Mondial” („Who Did What In World War I?”) a canalului YouTube The Great War, prezentat de Indy Neidell.