[go: up one dir, main page]
More Web Proxy on the site http://driver.im/Sari la conținut

Monica Roșu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Monica Roșu
Date personale
Născută (37 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Bacău, România[1] Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiegimnastă artistică[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Înălțime153 cm  Modificați la Wikidata
Sportgimnastică artistică  Modificați la Wikidata
Titluri și realizări
Jocuri olimpicegymnastics at the 2004 Summer Olympics – women's vault[*][[gymnastics at the 2004 Summer Olympics – women's vault (women's vault events at the Olympics)|​]]  Modificați la Wikidata
Medalii
Jocurile Olimpice
Aur Atena 2004 echipe
Aur Atena 2004 sărituri
Campionate Mondiale
Argint Anaheim 2003 echipe
Campionate Europene
Aur Amsterdam 2004 echipe
Aur Amsterdam 2004 sărituri

Monica Roșu (n. , Bacău, România) este o gimnastă română, dublă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 2004 (Atena, Grecia).

Monica a început gimnastica la vârsta de patru ani și s-a antrenat în primii ani la CSS Bacău.

Monica a fost selecționată în echipa națională de junioare, părăsindu-și familia pentru a se antrena la Onești, la vremea respectivă orașul fiind centrul de antrenament pentru junioare. Primul turneu de gimnastică la care a participat a fost cel de la Charleroi (Belgia) – unul din turneele internaționale cele mai importante pentru junioare – la începutul anului 2000. Două dintre junioare s-au retras în mod neașteptat, cu câteva zile înainte de începerea competiției, iar Monica a fost selecționată ca o înlocuitoare de ultimă oră. Concurând accidentată, performanțele Monicăi nu au lăsat cea mai bună impresie. După câteva căzături, a terminat pe locul al 12-lea în concursul la individual compus și puțini au fost cei care au crezut că o vor mai vedea concurând.

Hotărâtă să își îmbunătățească performanțele, Monica a concurat în 2001 în Olanda și Slovacia. O foarte bună acrobată, a reușit să își îmbunătățească foarte mult execuțiile la sărituri și sol, fiind mutată la Deva, centrul național de antrenament. În anul 2002 a făcut parte din echipa României la Campionatele Europene pentru Juniori, unde a câștigat medaliile de bronz la sărituri și sol.

În următorii doi ani a dobândit mai multă experiență, participând la câteva competiții naționale și internaționale. A concurat la Campionatele Mondiale din 2003 de la Anaheim (SUA), unde a câștigat medalia de bronz cu echipa și se plasează pe locul patru la sărituri.

Momentul de vârf al carierei sale l-au constituit Jocurile Olimpice de vară din 2004 (Atena). A făcut parte din echipa României care a reușit să își apere titlul olimpic, la o diferență de aproape un punct față de următoarea clasată. Monica a fost cea mai puternică concurentă la sărituri, reușind să câștige medalia de aur în finalele pe aparate, la o diferență de aproape două zecimi față de ocupanta locului doi, având cele mai dificile sărituri din competiție. A participat și la Campionatele Europene de Gimnastică din 2004 (Amsterdam) unde a câștigat medalia de aur la sărituri.

S-a accidentat în 2005. Din cauza performanțelor slabe nu a reușit să ocupe un loc în echipa României, participantă la Campionatele Mondiale din 2005, și s-a retras din activitatea competițională.

  1. ^ a b Olympedia 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]