Ludovic Feldman
| Ludovic Feldman | |
Ludovic Feldman | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Galați, România |
| Decedat | (94 de ani)[1] București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | compozitor |
| Limbi vorbite | limba română |
Modifică date / text  | |
Ludovic Feldman (n. 25 mai 1893, Galați – d. 11 septembrie 1987, București) a fost un violonist [2] și compozitor român, ale cărui lucrări au o tematică de inspirație folclorică transpusă într-un limbaj de factură modernă.[3]
George Enescu a fost cel care l-a încurajat și sfătuit, recomandându-l drept „realmente dotat pentru compoziție - când spun realmente dotat aceasta înseamnă mult“. Asupra calităților sale s-au pronunțat pe lângă George Enescu și compozitori remarcabili ca Wilhelm Georg Berger și Zeno Vancea.[4]
Acest muzician și compozitor evreu a fost un "artist atașat țării și idealurilor culturii românești". Mihail Jora și George Enescu, au intervenit, în momente grele, pentru excepționalul violonist al Filarmonicii.[5]
Studii
[modificare | modificare sursă]A început studiile muzicale de vioară cu Dicker și Otto Brumer, la Galați (1903-1909), continuându-le la Conservatorul din București, cu Robert Klenck (vioară) și Dumitru Georgescu-Kiriac (1910-1911).
S-a perfecționat în cursul unui stagiu la Neues Wiener Konservatorium cu František Ondříček (1911-1913) și a luat lecții particulare cu Mihail Jora (armonie, contrapunct, compoziție) la București (1941-1942).
Activitate profesională
[modificare | modificare sursă]A început în calitate de concert-maestru al orchestrei Operei din Zagreb (1925-1926), de unde s-a mutat ca prim-violonist în orchestra Operei Române din București (1926-1940). În perioada 1930-1940 a făcut parte din Cvartetul "Teodorescu" din București.
În paralel, a fost violonist (1926-1940) și concert-maestru în orchestra Filarmonicii "George Enescu" din București (1945-1953).
În 1953, a fost pensionat.[5]
Din 1953 până în 1963 Ludovic Feldman a fost conducător al Biroului pentru muzică simfonică și de cameră al Uniunii Compozitorilor. În această perioadă, s-a "convertit" stilistic de la un folclorism neoclasic la dodecafonism, la neoexpresionism.[6]
Compoziții
[modificare | modificare sursă]Dintre lucrările sale cele mai importante se pot aminti: Poem tragic; Șase schițe simfonice; Cinci piese pentru orchestră; In memoriam Anne Frank; Variațiuni simfonice; Poem simfonic; Cvartet de coarde; Cvintetul nr. 2; Improvizație; Simfonia concertantă pentru orchestră de coarde etc.[5]
Compozițiile sale au acoperit multe genuri muzicale:[7]
Muzică simfonică
[modificare | modificare sursă]4 Suite de orchestră, 1948, 1949, 1952, 1960; Concert pentru două orchestre de coarde, celestă , pian și percuție, 1958; Simfonie concertantă pentru orchestră de coarde, 1971; Concertino, 1975; Piesă de concert, 1979, pentru orchestră de suflători, pian, harpă, xilofon, glockenspiel și percuție.
Muzică concertantă
[modificare | modificare sursă]Baladă pentru vioară și orchestră, 1952
Muzică de cameră
[modificare | modificare sursă]Cinci novelete pentru cvartet de coarde, 1953; Burlesca pentru flaut și pian, 1956; Improvizație pentru trio, 1979
Muzică de pian
[modificare | modificare sursă]Miniaturi, schițe, preludii, 1959, pentru pian la 2 și 4 mâini
Muzică corală și lucrări didactice
[modificare | modificare sursă]30 Piese mici pentru pian, 1960; 56 Studii melodice pentru vioară, 1960.
Distincții
[modificare | modificare sursă]- Ordinul Muncii, cls. a III-a (1954),
- Titlul de Maestru Emerit al Artei (1957),
- Ordinul Meritul Cultural (1969).
Premii
[modificare | modificare sursă]- Mențiunea I-a de compoziție "George Enescu" (1945),
- Premiul III de compoziție "George Enescu" (1946),
- Premiul de Stat (1952),
- Premiul Uniunii Compozitorilor (1968, 1970, 1972),
- Premiul Academiei Române (1978).
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]Câteva surse de documentare pentru subiect:[8]
- Encyclopedie de la musique, vol. II, Paris, 1959,
- Balan, G., O mărturie a tinereții spirituale, în: „Flacăra", 6. VII. 1963, București;
- Dizionario Ricordi, Milano, 1959;
- Szabolcsi, B., Toht, A., Zenei Lexicon, vol. I., Budapesta, 1965;
- Berger, W. G, Ghid pentru muzica instrumentală de cameră, București, 1965;
- Bratin, J., Calendarul muzicii universale, București, 1966;
- Seeger, H., Musiklexikon, vol. I, 1966, Leipzig;
- Bughici, D., Formele muzicale, București, 1969;
- Brâncuși, P., Călinoiu, N., Muzica în România socialistă, București, 1969;
- Gatti, G. M., Bassa, A., La Musica. Dizionario I (A-K). Turin, 1968;
- Cosma, V., Muzicieni români. Lexicon, București, 1970;
- Popovici, D., Muzica românească contemporană, București, 1970;
- Riemann Musik Lexikon. Mainz, 1972;
- Tomescu, V., Ludovic Feldman, în: „Muzica", nr. 7, 1973, București;
- Who's who in Music, Cambridge, 1977;
- Geoideș, A., Concert om.agial Ludovic Feldman, în: „Muzica", nr. 8, 1979, București;
- Petecel, D., Compozitorul Ludovic Feldman, în: „Muzica", nr. 10, 1983, București;
- Tomescu, V., Ludovic Feldman, în: „Muzica", nr. 5, 1990, București;
- Petecel, D., Muzicienii noștri se destăinuie, București, 1990;
- Dediu, D., Episoade și viziuni — Ludovic Feldman, București, 1991.
- Serafim Buzilă , Interpreți din Moldova - Lexicon enciclopedic (1460-1960). Chișinău 1996.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Ludovic Feldman, Musicalics
- ^ Ludovic Feldman[nefuncțională]
- ^ Opera Națională: Ludovic Feldman[nefuncțională]
- ^ Oameni și locuri în memoria Galațiului[nefuncțională]
- ^ a b c „Evreii din Galați - sute de mari valori”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Prof. Univ. Dr. Valentina Sandu-Dediu: Istoria muzicii culte românești
- ^ „Compozitorul și violonistul Ludovic Feldman”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Ludovic Feldman Biografie”. Arhivat din original la . Accesat în .
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
 | Acest articol biografic despre un compozitor român este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui! |