Jan Palach

Jan Palach
Date personale
Născut	11 august 1948[3][4][5][6][7] Vinohrady⁠(d), Cehoslovacia[8]
Decedat	19 ianuarie 1969 (20 de ani)[9][3][6][7][10] Prague 2⁠(d), Republica Socialistă Cehă, Cehoslovacia[11]
Înmormântat	Cimitirul Olšany[*]​[12] Všetaty[*][[Všetaty (market town and municipality in Mělník District in the Central Bohemian Region of the Czech Republic)|​]] (1973–1990)[13]
Cauza decesului	sinucidere[1] (autoimolare)
Frați și surori	Jiří Palach[*][[Jiří Palach |​]]
Cetățenie	Czechoslovak Republic[*][[Czechoslovak Republic (republic in Central/Eastern Europe between 1948 and 1960)|​]]  Republica Socialistă Cehoslovacia  Cehoslovacia[4]
Religie	Českobratrská církev evangelická[*][[Českobratrská církev evangelická (Christian Denomination)|​]][1]
Ocupație	student
Limbi vorbite	limba cehă[14]
Activitate
Alma mater	Filozofická fakulta Univerzity Karlovy[*][[Filozofická fakulta Univerzity Karlovy (Faculty of Charles University in Prague)|​]][1] Gymnázium Jana Palacha[*][[Gymnázium Jana Palacha (school in Mělník)|​]][1]
Premii	Řád Tomáše Garrigua Masaryka I. třídy[*][[Řád Tomáše Garrigua Masaryka I. třídy |​]] (28 octombrie 1991) Čestná medaile T. G. Masaryka[*][[Čestná medaile T. G. Masaryka (Czech medal)|​]][2]
Modifică date / text

Jan Palach (pronunțare în cehă: [jan ˈpalax]; n. 11 august 1948 - d. 19 ianuarie 1969, Praga) a fost un student ceh de istorie și economie politică la Universitatea Carolină din Praga. El și-a dat foc în Piața Venceslau (Václav) din Praga pe 16 ianuarie 1969 în semn de protest față de invadarea Cehoslovaciei de armatele Tratatului de la Varșovia în scopul opririi reformelor Primăverii de la Praga.

În august 1968 Uniunea Sovietică a invadat Cehoslovacia pentru a înăbuși reformele liberale ale administrației conduse de Alexander Dubček în perioada cunoscută sub numele de Primăvara de la Praga. Studentul Jan Palach (născut la Praga) a decis să se sacrifice în semn de protest față de această invazie și și-a dat foc în Piața Wenceslas, pe 16 ianuarie 1969. Potrivit unei scrisori pe care a trimis-o mai multor persoane publice, s-ar fi înființat o organizație clandestină de rezistență cu scopul de a practica auto-incendierea până când cererile membrilor ei vor fi îndeplinite; cu toate acestea, se pare că un astfel de grup nu a existat niciodată.^[15] Cererile expuse în scrisoare au fost abolirea cenzurii și stoparea difuzării Zprávy, ziarul oficial al forțelor de ocupație sovietice. În plus, scrisoarea îi chema pe cehi și pe slovaci la o grevă generală în sprijinul acestor cereri.^[16] Într-o ciornă a scrisorii pe care a scris-o, Palach cerea demisia unor politicieni prosovietici,^[17] dar această cerere nu a apărut în versiunea finală, având inclusă observația că „cererile noastre nu sunt extreme, dimpotrivă”. Palach a murit din cauza arsurilor la câteva zile după actul său, în spital. În timp ce se afla pe patul de moarte, el a fost vizitat de o studentă colegă și de un lider al studenților, cărora le-a înmânat unul din exemplarele scrisorii sale. S-a afirmat că el ar fi cerut altora să nu facă ceea ce a făcut el, ci să continue lupta prin alte mijloace, dar există îndoieli că el ar fi spus într-adevăr acest lucru.^[18]

Potrivit Jaroslavei Moserová, o specialistă în arsuri care a fost prima ce i-a oferit îngrijire medicală lui Palach la Spitalul Universității Caroline din Praga, studentul nu și-a dat foc pentru a protesta împotriva ocupației sovietice, ci a făcut acest lucru pentru a protesta împotriva „demoralizării” cetățenilor cehoslovaci cauzate de ocupație.

Funeraliile lui Palach s-au transformat într-un protest major la adresa ocupației sovietice. O lună mai târziu (pe 25 februarie), un alt student, Jan Zajíc, și-a dat foc în același loc. Acesta a fost urmat în 4 aprilie 1969 de către Evžen Plocek la Jihlava, dar și de alții.

Autoincendierea lui Palach a fost cel de-al doilea act de acest fel după cel al polonezului Ryszard Siwiec, care a fost ascuns cu succes de către autorități și a fost în mare parte uitat până la căderea comunismului. Palach nu a știut de gestul de protest al lui Siwiec.

Jan Palach a fost un martir și, în timpul regimului comunist, era un simbol pentru o Cehoslovacie liberă.

Palach a fost îngropat inițial în cimitirul Olšany. Deoarece mormântul său se transformase într-un altar național, poliția secretă cehoslovacă (StB) a dorit să distrugă orice amintire a faptei lui Palach și a deshumat rămășițele sale în noaptea de 25 octombrie 1973. Corpul său a fost incinerat, iar cenușa sa a fost trimisă mamei sale în orașul Všetaty în timp ce o femeie bătrână necunoscută dintr-un azil a fost înmormântată în acel mormânt.^[20] Mamei lui Palach nu i s-a permis să depună urna în cimitirul local până în 1974. Pe 25 octombrie 1990 urna s-a întors oficial în locul său inițial din Praga.

Cu prilejul celei de-a 20-a comemorări a morții lui Palach, au avut loc proteste în memoria lui Palach (dar concepute ca o critică la adresa regimului) care au escaladat în ceea ce a fost numită „Săptămâna lui Palach”. Seria de demonstrații anticomuniste de la Praga dintre 15 și 21 ianuarie 1989 a fost suprimată de poliție, care i-a bătut pe manifestanți și a folosit tunurile cu apă, prinzându-i adesea pe simpli trecători în represiunile organizate. Săptămâna Palach este considerată una dintre demonstrațiile catalizatoare care au precedat căderea comunismului în Cehoslovacia, ce a avut loc zece luni mai târziu.

După Revoluția de Catifea, Palach (împreună cu Zajíc) a fost comemorat la Praga de o cruce de bronz introdusă în pavajul din locul unde și-a dat foc de lângă Muzeul Național, iar o piață a fost numită în onoarea lui. Astronomul ceh Luboš Kohoutek, care a părăsit Cehoslovacia în anul următor, a numit un asteroid pe care l-a descoperit pe 22 august 1969, după Jan Palach (1834 Palach). Există mai multe alte monumente dedicate lui Palach în orașe din toată Europa, inclusiv un mic memorial în interiorul tunelului prin ghețarul de sub Jungfraujoch, în Elveția.

Mai multe alte incidente de autoincendiere de mai târziu ar putea fi influențate de exemplul lui Palach și de popularitatea sa în mass-media. În primăvara anului 2003 șase tineri cehi s-au incendiat mortal,^[21] în special Zdeněk Adamec, un student de 19 ani din Humpolec care și-a dat foc în 6 martie 2003 aproape în același loc din fața Muzeului Național unde Palach s-a incendiat, lăsând un bilet de adio ce făcea trimitere în mod explicit la gestul lui Palach și al altora care s-au sinucis în Primăvara de la Praga din 1969.^[22]

La mică distanță de locul autoincendierii lui Palach, un grup statuar din Piața Orașului Vechi din Praga îl omagiază pe reformatorul religios boem Jan Hus, care a fost ars pe rug pentru convingerile sale în 1415. El a fost sărbătorit ca un erou național timp de mai multe secole, iar unele comentarii leagă autoincendierea lui Palach de executarea lui Hus.^[23][24][25]

Videoclipul piesei muzicale „Club Foot” al trupei Kasabian îi este dedicat lui Palach. Compoziția „Funeraliile lui Jan Palach” realizată de The Zippo Band și compusă de Phil Kline este tot un omagiu. El este menționat în albumul solo Euroman Cometh (1979) al lui Jean-Jacques Burnel, basistul trupei The Stranglers.

După ce a cerut azil politic în Statele Unite ale Americii, artistul polonez Wiktor Szostalo l-a comemorat pe Jan Palach în Performance for Freedom, afirmând „Eu sunt Jan Palach. Sunt un ceh, sunt un polonez, un lituanian, un vietnamez, un afgan, un om trădat. După ce mi-am dat foc de mii de ori, poate vom câștiga”.^[26]

Cu ocazia aniversării a 40 de ani de la moartea lui Jan Palach, o statuie sculptată de András Beck ca un omagiu adus studentului a fost transportată din Franța în Republica Cehă. Statuia a fost instalată în Mělník, orașul în care Jan Palach și-a făcut studiile.^[27]

Compozitorul italian Francesco Guccini a scris un cântec intitulat „La Primavera di Praga”, dedicat lui Jan Palach, pe care l-a comparat cu reformatorul religios Jan Hus: „Încă o dată Jan Hus este ars de viu”. Cântărețul polonez Jacek Kaczmarski a scris un cântec despre sinuciderea lui Palach, intitulat „Pochodnie” („Torțe”). Grupul folcloric italian de extremă dreaptă „La Compagnia dell'Anello” a lansat un cântec dedicat lui, intitulat Jan Palach. Trupa britanică Kasabian a lansat la 17 mai 2004 cântecul „Club Foot” pe albumul lor de debut din 2004. Videoclipul acestui cântec este dedicat lui Jan Palach.

Compozitorului galez originar din Luxemburg Dafydd Bullock i s-a dat sarcina să compună un „Requiem pentru Jan Palach” (op 182) pentru a comemora cea de-a patruzecea aniversare a sinuciderii lui Palach. El include câteva cuvinte care au apărut pentru scurt timp pe o statuie din Piața Wenceslas, după acel eveniment, înainte de a fi șterse de către autorități: „Nu fi indiferent față de ziua când lumina viitorului a fost purtată înainte de un corp care arde”.^[28]

În cântecul ei din 1983 „Nuuj Helde”, trupa Janse Bagge Bend (din Olanda) se întreabă dacă oamenii știu de ce și-a dat foc Jan Palach. Acest cântec a fost menit să facă publicul conștient de existența eroilor.

Personajul Palach a apărut în mologul teatral pentru radio intitulat „Torch No 1” de la BBC Radio 4, regizat de Martin Jenkins după un scenariu scris de David Pownall. Palach a fost interpretat de Karl Davies.^[29]

Realizatorul francez de filme documentare Raymond Depardon a regizat în 1969 un film despre Jan Palach.

Compozitorul norvegian Hans Rotmo a menționat numele lui Palach printre alți activiști politici importanți ca Victor Jara și Steve Biko în cântecul „Lennon Street” (1989).

Compozitorul și cântărețul norvegian Åge Aleksandersen a menționat numele lui Palach în cântecul său „Va det du Jesus” (1984).

Un ciclu de poezii ce explorează implicațiile morții lui Palach intitulat One Match, scris de poeta Sheila Hamilton, a fost publicat în numărul 51 al antologiei de poezie Tears in the Fence (ed. David Caddy) în 2010.

Spectacolul ceho-polonez de televiziune „Rugul aprins” (2013), regizat de Agnieszka Holland, s-a referit la evenimentele ce s-au întâmplat după ce autoincendierea lui Jan Palach.

Trupa americană de metal Lamb of God a scris un cântec pe albumul lor de studio VII: Sturm und Drang, intitulat „Torches”, care a fost inspirat de gestul lui Palach.^[30]

În prezent există mai multe străzi sau piețe numite Jan Palach în mai multe orașe ale Republicii Cehe, dintre care poate cea mai notabilă este Piața Jan Palach din centrul orașului Praga. Există străzi denumite după numele său în orașele Luxemburg (Luxemburg), Angers și Parthenay (Franța), Cracovia (Polonia), Assen și Haarlem (Olanda), Varna (Bulgaria) și Nantwich (Marea Britanie). În Roma (Italia) (precum și în multe alte orașe italiene) există o piață centrală numită după Jan Palach cu un monument comemorativ.

Cel mai vechi club de rock din Croația este numit Palach. Acesta se află în Rijeka și funcționează din 1969 până în prezent. Există o stație de autobuz în orașul Curepipe (Mauritius), numită după Jan Palach. O sală studențească din Veneția (Italia), de pe insula Giudecca, a primit, de asemenea, numele lui Jan Palach.

• en Sit oficial
• en Articol BBC
• cs Biografia lui Jan Palach
• Jan Palach. Charles University Multimedia Project Arhivat în 14 septembrie 2013, la Wayback Machine.
• cs Biography of Jan Palach
• Mormântul lui Jan Palach
• Sculptura „Jan Palach” a lui Gerhard Juchum
• en Pagina memorială Jan Palach pe situl Radio Praga
• en Document sheds new light on Jan Palach’s suicide forty years on, Radio Prague, 12 ianuarie 2009
• „According to Czech media, five have died and 11 others attempted suicide but survived” cbsnews.com
• Omul torță al anticomunismului ceh, celebrat, 16 ianuarie 2009, Vlad Stoicescu, Evenimentul zilei

• Jan Palach (film)
• Jan Zajíc
• Liviu Cornel Babeș
• Mohamed Bouazizi