Ana Maria Tănasie (n. 6 aprilie 1995 , în Hunedoara )[ 4] este o handbalistă care evoluează pe postul de extremă stânga pentru clubul CS Minaur Baia Mare .
Ana Maria Tănasie a început să joace handbal la vârsta de 12 ani sub îndrumarea antrenorilor Paraschiva Bălici și Ioan Feier, la Clubul Sportiv Școlar din Hunedoara, urmând exemplul surorii ei mai mare care practica acest sport.[ 5] În paralel a practicat și atletismul iar după doi ani în care s-a remarcat la junioare, a fost cooptată la CNE Râmnicu Vâlcea , unde a fost antrenată de Victorina Bora .[ 6] [ 7]
A debutat la nivel de senioare, în Liga Națională sezonul 2012-2013 , cu naționala de tineret , care a înlocuit echipa Terom-Z Iași, retrasă din motive financiare.[ 8] [ 5] [ 9] Pe 12 septembrie 2012, la scurt timp de la această decizie, după disputarea a două etape din campionat, FRH a decis retragerea naționalei de tineret datorită neînțelegilor apărute între FRH și unele cluburi privind jucătoarele nominalizate pentru a face parte din această echipă.[ 10] [ 11] Tănasie a continuat să evolueze pentru echipa CNE Râmnicu Vâlcea , în Divizia A , până la începutul anului 2013, când a fost împrumutată la HC Zalău .[ 12] [ 5] [ 13] În iunie 2013, la licitația organizată de FRH pentru jucătoarele de la Centrul Național de Excelență Râmnicu Vâlcea, Tănăsie a semnat un contract pe cinci ani cu HCM Baia Mare .[ 14] [ 15] [ 16] Alături de HCM Baia Mare a câștigat Supercupa României 2013 [ 17] [ 18] , și a participat la un turneu de calificare în grupele Ligii Campionilor 2013-2014 .[ 19] La turneul organizat la Baia Mare, formația băimareană s-a calificat în grupele Ligii Campionilor, după ce a învins două reprezentante ale handbalului danez , Viborg HK [ 20] și Holstebro .[ 21] [ 22] [ 23]
Ana Maria Tănasie a fost componentă a echipelor de junioare și tineret ale României.[ 24] [ 1] Alături de naționala de junioare, Tănasie a participat la Campionatul European de Junioare ediția 2011 din Cehia [ 25] [ 19] , și la Campionatul Mondial de Junioare Muntenegru 2012 [ 26] [ 27] , unde România s-a clasat pe locul patru.[ 28] [ 29] [ 19] În 2013 a făcut parte din
naționala de tineret a României la Campionatul European de Handbal Feminin pentru Tineret din 2013 din Danemarca .[ 24] [ 30] [ 31] De asemenea a participat cu naționala la Campionatul Mondial de Tineret ediția 2014 [ 32] [ 33] din Croația , unde România a ocupat locul șase.[ 19] [ 34] A fost convocată, prima oară, la naționala de senioare , în 2011, la Trofeul Carpați , unde a marcat 5 goluri.[ 7] În 2013, ea a fost convocată, din nou, de selecționerul Gheorghe Tadici la lotul lărgit al naționalei de handbal feminin a României pentru Trofeul Carpați și pentru barajul de calificare la Campionatul Mondial Serbia 2013 .[ 35] [ 36]
Sezonul 2013-2014 a marcat debutul handbalistei în Liga Campionilor și câștigarea campionatului , dar și o accidentare gravă în timpul unui meci amical din decembrie 2013, ea revenind pe terenul de joc în primăvara anului 2014[ 37] , lipsind din această cauză de la turneul final al Cupei României desfășurat la Târgoviște , fiind prezentă doar la decernarea medaliilor.[ 19] [ 38] În anul competițional 2014-2015 a fost împrumutată la SCM Craiova [ 39] [ 40] , contribuind la obținerea medaliilor de bronz în cadrul turneului Final Four al Cupei României 2015 de la Baia Mare care a asigurat în premieră pentru clubul craiovean prezența într-o competiție europeană, Cupa Cupelor 2015-2016 .[ 19] [ 41] Revine, în vara anului 2015 la HCM Baia Mare[ 42] , cu care a câștigat Supercupa României 2015 [ 43] [ 44] , a ocupat locul 2 în Liga Națională [ 45] , locul 3 în Cupa României ediția 2015-2016 [ 46] și a ajuns până faza sferturilor Ligii Campionilor 2015-2016 .[ 47] [ 48] În 2015, handbalista a făcut parte din lotul național al României care a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial [ 49] [ 50] [ 51] din Danemarca , învingând în finala mică Polonia cu scorul de 31-22.[ 52] [ 19] [ 53] De asemenea a fost prezentă în lot la turneul de calificare la Jocurile Olimpice , dar a ratat prezența la Rio din cauza unei accidentări.[ 2] [ 3] [ 54] In decembrie 2015, ea a fost declarată Cetățean de onoare al municipiului Hunedoara.[ 55] [ 56] Odată cu disoluția clubului HCM Baia Mare la sfârșitul sezonului sezonului 2015-2016 , Tănasie a semnat cu HC Dunărea Brăila , cu care a evoluat în Cupa EHF 2016-17 .[ 57] [ 58] [ 59] La începutul anului 2017, Ana Maria Tănasie și-a reziliat contractul cu Dunărea Brăila și a semnat cu echipa HCM Râmnicu Vâlcea un contract pe doi ani și jumătate.[ 60] [ 61] [ 62] Aflată în recuperare după o operație la genunchi ea a evoluat pentru echipa vâlceană din sezonul 2017-2018 .[ 60] [ 63] [ 64] O nouă accidentare, din noiembrie 2017, urmată de o nouă intervenție chirurgicală au făcut ca Tănasie să fie indisponibilă pemtru restul sezonului.[ 65] În vara anului 2018, handbalista se desparte de echipa vâlceană și se transferă la SCM Craiova ,[ 66] [ 67] [ 68] ocazie cu care a evoluat din nou în cupele europene, prima oară în preliminariile Ligii Campionilor 2018-2019 și apoi în Cupa EHF 2018-2019 .[ 69] [ 70] A evoluat pentru a patra oară în Cupa EHF , în sezonul 2019-2020, odată cu transferul la CS Măgura Cisnădie .[ 71] [ 72] [ 73]
În 2020, după un sezon petrecut la echipa sibiană, Ana Maria Tănasie s-a transferat la CS Minaur Baia Mare.[ 74] [ 75]
Conform Federației Române de Handbal , Federației Europene de Handbal și Federației Internaționale de Handbal :[ 19] [ 24] [ 25] [ 27] [ 31] [ 33] [ 51]
Goluri în competițiile naționale:
Goluri și pase de gol în competițiile internaționale:
^ a b c „Palmaresul individual și al echipelor naționale în competițiile interțări 1936-2014” (PDF) . frh.ro . Pagina oficială a Federației Române de Handbal . Accesat în 17 februarie 2020 .
^ a b „Romania Team Roster” (PDF) . archive.ihf.info (în engleză). Pagina oficială a Federației Internaționale de Handbal . 20 martie 2016 . Accesat în 17 februarie 2020 .
^ a b „Romania Cumulative Statistics” (PDF) . archive.ihf.info (în engleză). Pagina oficială a Federației Internaționale de Handbal . 20 martie 2016 . Accesat în 17 februarie 2020 .
^ „Tanasie Ana Maria” . eurohandball.com (în engleză). Pagina oficială a Federației Europene de Handbal . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ a b c „HUNEDOREANCA ANA MARIA TĂNĂSIE, SUB COMANDA LUI TADICI” . servuspress.ro . Servus Hunedoara. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Victorina Bora, Cetateana de Onoare a Comunei Urzicuta” . handbalvolei.ro . HandbalVolei. 23 septembrie 2014 . Arhivat din original la 27 ianuarie 2021 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ a b Andreea Giuclea (7 decembrie 2015 ). „S-o cunoaștem pe Ana Maria Tănăsie, jucătoarea de 20 de ani care își face debutul la un turneu final” . lead.ro . LEAD. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „PREMIERĂ MONDIALĂ în handbal: Naționala va juca în campionatul intern, din cauza lipsei de cluburi!” . digisport.ro . DigiSport . 31 august 2012 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Handbalistele de la Energetic debutează în noul sezon dedicat junioarelor I cu Național Rm. Vâlcea” . arenavalceana.ro . Arena Vâlceană. 17 septembrie 2012 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ Ramona Ioana Pop (12 septembrie 2012 ). „HANDBAL – LIGA NATIONALA – Au ramas 11 echipe in Liga, dupa ce lotul national a fost retras” . emaramures.ro . eMM. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Naționala de junioare s-a retras din primul eșalon handbalistic al țării” . arenavalceana.ro . Arena Vâlceană. 17 septembrie 2012 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Național Rm. Vâlcea a cedat în fața liderului Diviziei A” . arenavalceana.ro . Arena Vâlceană. 6 noiembrie 2012 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „CNOE a dat în acest an trei jucătoare în Liga Națională” . arenavalceana.ro . Arena Vâlceană. 5 martie 2013 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ George Dragu (11 iunie 2013 ). „HANDBAL – LIGA NATIONALA – Ana Maria Tanasie, contract pe cinci ani cu HCM Baia Mare” . emaramures.ro . eMM. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ Cosmin Carp (12 iunie 2013 ). „HANDBAL – Una dintre cele mai talentate tinere jucatoare din tara a ajuns la HCM Baia Mare (VIDEO)” . emaramures.ro . eMM. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Toate jucătoarele de la Centrul Național Olimpic de Excelență care au fost scoase la licitație au ajuns în Liga Națională” . arenavalceana.ro . Arena Vâlceană. 14 iunie 2013 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „VIDEO HCM Baia Mare a cucerit Supercupa României: 33-28 cu "U" Jolidon Cluj” . digisport.ro . DigiSport. 7 septembrie 2013 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ Ramona Ioana Pop (7 septembrie 2013 ). „HANDBAL – HCM Baia Mare castiga Supercupa Romaniei!” . emaramures.ro . eMM. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ a b c d e f g h „Istoria Handbalului Românesc. Prezențe pe podium Senioare-Junioare-Tineret 2009-2017” (PDF) . frh.ro . Pagina oficială a Federației Române de Handbal . Arhivat din original (PDF) la 30 mai 2020 . Accesat în 21 aprilie 2020 .
^ Marian Ursescu (15 septembrie 2013 ). „60 de minute de fericire » HCM Baia Mare a trecut de Viborg și joacă azi pentru calificarea în grupele Ligii cu Team Tvis Holstebro” . gsp.ro . Gazeta Sporturilor. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ Marian Ursescu (16 septembrie 2013 ). „Ziua magică » HCM Baia Mare a învins-o aseară cu 36-23 pe Team Tvis Holstebro și s-a calificat în premieră în grupele Ligii Campionilor” . gsp.ro . Gazeta Sporturilor. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „2013/14 Women's EHF Champions” . history.eurohandball.com (în engleză). Pagina oficială a Federației Europeană de Handbal . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „2013/14 Women's EHF Champions” . history.eurohandball.com (în engleză). Pagina oficială a Federației Europeană de Handbal . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ a b c „Competiții (feminin) 1936-2014” (PDF) . Pagina oficială a Federației Române de Handbal . Accesat în 21 aprilie 2020 .
^ a b „2011 Women's 17 European Handball Championship 23 June to 3 July 2011 in Brno & Zlin, Czech Republic ROMANIA (ROM) CUMULATIVE TEAM STATISTICS” (PDF) . home.eurohandball.com (în engleză). Pagina oficială a Federației Europene de Handbal . Accesat în 21 aprilie 2020 .
^ „IV WOMEN'S YOUTH WORLD CHAMPIONSHIP IN MNE TEAM ROASTER (For Medias)” (PDF) . archive.ihf.info (în engleză). Pagina oficială a Federației Internaționale de Handbal . 23 august 2012 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ a b „IV WOMEN'S YOUTH WORLD CHAMPIONSHIP IN MNE INDV/TEAM TOTAL STATISTICS” (PDF) . archive.ihf.info (în engleză). Pagina oficială a Federației Internaționale de Handbal . 26 august 2012 . Accesat în 21 aprilie 2020 .
^ „IV WOMEN'S YOUTH WORLD CHAMPIONSHIP IN MNE Final Standings” (PDF) . archive.ihf.info (în engleză). Pagina oficială a Federației Internaționale de Handbal . 26 august 2012 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Palmaresul individual și al echipelor naționale în competițiile interțări 1936-2014” (PDF) . Pagina oficială a Federației Române de Handbal . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Nicoleta Safta și Lăcrămioara Stan au ratat podiumul, alături de reprezentativa de tineret a României, la Europenele din Danemarca” . arenavalceana.ro . Arena Vâlceană. 13 august 2013 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ a b „2013 Women's 19 European Handball Championship 1-11 August 2013 - Kolding & Sonderborg - DENMARK ROMANIA (ROU) CUMULATIVE TEAM STATISTICS” (PDF) . home.eurohandball.com (în engleză). Pagina oficială a Federației Europene de Handbal . Accesat în 3 aprilie 2020 .
^ „2014 WOMEN'S JUNIOR WORLD CHAMPIONSHIP IN CRO TEAM ROASTER (For Medias) ROMANIA” (PDF) . archive.ihf.info (în engleză). Pagina oficială a Federației Internaționale de Handbal . 28 iunie 2014 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ a b „2014 WOMEN'S JUNIOR WORLD CHAMPIONSHIP IN CRO INDV/TEAM TOTAL STATISTICS” (PDF) . archive.ihf.info (în engleză). Pagina oficială a Federației Internaționale de Handbal . 13 iulie 2014 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „2014 WOMEN'S JUNIOR WORLD CHAMPIONSHIP IN CRO Final Standings” (PDF) . archive.ihf.info (în engleză). Pagina oficială a Federației Internaționale de Handbal . 13 iulie 2014 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ George Dragu (25 martie 2013 ). „HANDBAL – Componentele HCM Baia Mare, 43 de goluri pentru echipele Romaniei la Trofeul Carpati” . emaramures.ro . eMM. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „HANDBAL – Romania merge sa castige primul meci cu Slovacia, in barajul de calificare la CM 2013” . emaramures.ro . eMM. 31 mai 2013 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ Ramona Ioana Pop (21 ianuarie 2014 ). „HANDBAL – LIGA NATIONALA – Costica Buceschi: „Nu va fi cum era pe vremuri, cand mergeam la Ramnicu Valcea doar cu o parte din lot, strict pentru a face deplasarea…" (VIDEO)” . emaramures.ro . eMM. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ Ramona Ioana Pop (23 aprilie 2014 ). „LIVE TEXT – CORESPONDENTA DIN TARGOVISTE – HCM Baia Mare a invins HCM Ramnicu Valcea cu 33-27 in primul joc de la Cupa Romaniei (GALERIE FOTO)” . emaramures.ro . eMM. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ George Dragu (23 iunie 2014 ). „HANDBAL – Sase jucatoare de la HCM Baia Mare, imprumutate altor echipe pentru un an competitional (VIDEO)” . emaramures.ro . eMM. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „SCM Craiova s-a despărțit de patru jucătoare” . handbalvolei.ro . HandbalVolei. 14 iulie 2014 . Arhivat din original la 22 martie 2020 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ Daniela Mitroi-Ochea (26 aprilie 2015 ). „Handbal (f): SCM Craiova a câștigat finala mică a Cupei României” . gds.ro . Gazeta de Sud. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Șase noutăți în lotul vicecampioanei României” . handbalvolei.ro . HandbalVolei. 13 iulie 2015 . Arhivat din original la 18 ianuarie 2021 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „HANDBAL – HCM Baia Mare a castigat Supercupa Romaniei. Elevele lui Aurelian Rosca au invins, categoric, campioana en-titre!” . emaramures.ro . 19 august 2015 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Baia Mare da lovitura pe terenul campioanei” . handbalvolei.ro . HandbalVolei. 20 august 2015 . Arhivat din original la 25 octombrie 2019 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Vineri și sâmbătă se dispută ultima etapă a Ligii Naționale feminine și stabilește ultimele două necunoscute: medaliata cu bronz și formația ce evită retrogradarea” . handbalvolei.ro . HandbalVolei. 22 aprilie 2016 . Arhivat din original la 20 ianuarie 2021 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Cupa României:HCM Baia Mare a învins cu 34-25 (13-14) pe Dunărea Brăila și primește medaliile de bronz” . jurnalmm.ro . 22 mai 2016 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „HCM Baia Mare și-a luat adio de la Liga Campionilor cu o prestație admirabilă” . handbalvolei.ro . HandbalVolei. 10 aprilie 2016 . Arhivat din original la 25 octombrie 2019 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „22015/16 Women's EHF Champions” . history.eurohandball.com . Pagina oficială a Federației Europeană de Handbal . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Tomas Ryde a anunțat lotul de 17 pentru Campionatul Mondial din Danemarca” . handbalvolei.ro . HandbalVolei. 13 noiembrie 2015 . Arhivat din original la 28 aprilie 2018 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Romania Team Roster” (PDF) . archive.ihf.info (în engleză). Pagina oficială a Federației Internaționale de Handbal . 16 decembrie 2015 . Accesat în 17 februarie 2020 .
^ a b „Romania Cumulative Statistics” (PDF) . archive.ihf.info (în engleză). Pagina oficială a Federației Internaționale de Handbal . 20 decembrie 2015 . Accesat în 17 februarie 2020 .
^ „Neagu Leads Romania to Bronze” . archive.ihf.info (în engleză). Pagina oficială a Federației Internaționale de Handbal . 20 decembrie 2015 . Accesat în 17 februarie 2020 .
^ „Bronz pentru fete de aur!” . handbalvolei.ro . 20 decembrie 2015 . Arhivat din original la 28 aprilie 2018 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ Andreea Giuclea (1 august 2016 ). „Sportul dulce-amar: Ana Maria Tănasie ratează pe ultima sută de metri primul ei turneu olimpic, Camelia Hotea ajunge la Rio când nu mai visa” . lead.ro . LEAD. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Tănăsie, cetățean de onoare al Hunedoarei” . mesagerulhunedorean.ro . Mesagerul Hunedorean. 5 ianuarie 2016 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ Daniel Guță (29 decembrie 2015 ). „Handbalista Ana Maria Tănasie a devenit cetățean de onoare al Hunedoarei” . adevarul.ro . Adevărul. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Dunărea Brăila a prezentat primul transfer al verii: Ana Maria Tănasie!” . handbalvolei.ro . HandbalVolei. 4 iunie 2016 . Arhivat din original la 28 ianuarie 2021 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ Diana Mierea (7 iunie 2016 ). „HC Dunărea Brăila bifează încă două transferuri” . sportulsalajean.ro . Sportul Sălăjean. Arhivat din original la 25 mai 2022 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „2016/17 Women's EHF Cup Qualification Round 3” . history.eurohandball.com (în engleză). Pagina oficială a Federației Europeană de Handbal . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ a b Mihai Țenea, Evelin Ceciu (20 ianuarie 2017 ). „Extrema Ana Maria Tănasie s-a transferat la HCM Râmnicu Vâlcea” . Agerpres . Arhivat din original la 2 februarie 2017 . Accesat în 20 ianuarie 2017 .
^ Costel Filip (23 ianuarie 2017 ). „PRIMA PLECARE DE LA HC DUNĂREA” . obiectivbr.ro . Obiectiv Vocea Brăilei. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ Marian Ursescu (21 ianuarie 2017 ). „Transfer de viitor » Mutare importantă la HCM Rm. Vâlcea: Ana Maria Tănăsie a semnat cu gruparea vâlceană” . gsp.ro . Gazeta Sporturilor. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ Adi Georgescu, Marius Huțu (23 mai 2017 ). „Ana Maria Tănasie: „Mă bucur că am trecut cu bine peste cele două operații, cred că greul a trecut. De acum contează răbdarea mea" ” . prosport.ro . ProSport . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Ana Maria Tănăsie și Diana Ciucă au debutat la HCM Rm. Vâlcea” . arenavalceana.ro . Arena Vâlceană. 10 octombrie 2017 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Ana Maria Tănăsie a devenit din nou indisponibilă și va sta încă 4 luni pe tușă” . arenavalceana.ro . Arena Vâlceană. 19 decembrie 2017 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Echipa „municipală" se desparte de șapte jucătoare” . arenavalceana.ro . Arena Vâlceană. 25 mai 2018 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ Ionuț Greere (5 iunie 2018 ). „Handbal (F): Transfer de Champions League pentru SCM Craiova ! Ana Maria Tănăsie revine la Craiova” . sportuldoljean.ro . Sportul Doljean. Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „Primele mutări și la Craiova!” . handbalvolei.ro . HandbalVolei. 5 iunie 2018 . Arhivat din original la 29 noiembrie 2020 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „2018/19 DELO Women's EHF Champions” . history.eurohandball.com (în engleză). Pagina oficială a Federației Europeană de Handbal . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „2018/19 Women's EHF CupGroup Phase” . history.eurohandball.com (în engleză). Pagina oficială a Federației Europeană de Handbal . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „HANDBAL – Ex-băimăreanca Ana Maria Tănasie lasă Craiova pentru Cisnădie” . emaramures.ro . eMM. 28 iunie 2019 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „2019/20 Women's EHF CupGroup Phase” . history.eurohandball.com (în engleză). Pagina oficială a Federației Europeană de Handbal . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ „SIÓFOK CONFIRM FIRST SPOT IN THE GROUP” . history.eurohandball.com (în engleză). Pagina oficială a Federației Europeană de Handbal . Accesat în 2 octombrie 2020 .
^ Marius Cîmpian (31 mai 2020 ). „DUPĂ 4 ANI – Ana Maria Tănasie se întoarce în Baia Mare și anunță un alt transfer făcut de CS Minaur” . axanews.ro . Accesat în 2 octombrie 2020 . [nefuncțională ]
^ „Comunicat de presă” . minaur.ro . Pagina oficială a CS Minaur Baia Mare. 4 iunie 2020 . Arhivat din original la 14 august 2020 . Accesat în 2 octombrie 2020 .
Commons
Echipele României
Echipele CS Minaur Baia Mare
Echipele CS Măgura Cisnădie
Echipele HCM Râmnicu Vâlcea
Echipele HC Dunărea Brăila
Echipele HC Zalău
HC Zalău - Sezonul 2012/13
Antrenori
Portari
1. Delia Roman • 12. Mihaela Mureșan • 16. Adina Mureșan
Pivoți
Intermediari
Coordonatori
Extreme