[go: up one dir, main page]
More Web Proxy on the site http://driver.im/Sari la conținut

AS Metalul Bocșa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Metalul Bocșa
Informații generale
Nume completAsociația Sportivă Metalul Bocșa
Data fondării1928
Culori 
StadionMetalul
(6 000 de locuri)
CampionatLiga a IV-a
PreședinteRomânia Daniel LAIOȘ
AntrenorRomânia Gheorghe Mărgineanțu (antrenor principal); Marius Totos (antrenor echipă juniori)
Echipament
Acasă
Deplasare
Sezon actual
Pentru sezonul în curs vedeți:
2008-09

Metalul Bocșa este un club de fotbal din Bocșa, Caraș-Severin, România, fondat în anul 1928.

Istorie și tradiție

[modificare | modificare sursă]
Echipa în primii săi ani


În 1928, Ștefan Volovăț, venit din Timișoara, și-a dorit foarte mult înființarea unei echipe de fotbal la Bocșa. Astfel în asociere cu Tamas Csenke au apelat la Asociația Sportivă a Uzinelor Domeniului Reșița (U.D.R.), cu rugămintea de a sprijini financiar această acțiune. Primul meci public al echipei de fotbal din Bocșa Română s-a disputat în compania unei echipe din Doman, în fața căreia s-a impus cu scorul de 2-1.

Încet, încet, dorința de a construi o echipă competitivă a prins contur. Mai târziu, între anii 1957-1958, echipa bocșeană a devenit campioană în Campionatul Regional. Multiplele probleme financiare cu care s-a confruntat Întreprinderea Minieră Bocșa, care subvenționa trei echipe: Minerul Bocșa, în Divizia C, Minerul Ocna de Fier și Minerul Dognecea, au dus la concluzia că cel mai bine ar fi o fuziune la nivel de oraș.

Astfel, echipa Metalul Bocșa a pierdut titlul județean în favoarea Minerului Oravița, dar pentru a nu se pierde locul în Divizia C, în 1972 s-a făcut unificarea Minerul Bocșa Montană - Bocșa sub titulatura de AS Bocșa, iar din 1974 sub denumirea de Metalul Bocșa. Din 1971 s-a jucat în Divizia C până în 1985, an în care divizionara C, Metalul Bocșa a promovat în Divizia B, cu tânărul localnic Octavian Roșca (30 de ani, fost jucător la Politehnica Timișoara) antrenor. Clubul era sprijinit de Întreprinderea de Construcții Metalice (ICM), al cărei director era Victor Creangă, și evolua pe stadionul Metalul (5.000 de locuri). În 1985/86, echipa Bocșei ajunge în optimile Cupei României (0-1 cu Jiul Petroșani la Caransebeș), după ce a eliminat în 16-imi pe FCM Brașov (1-0 la Bocșa). Timp de nouă ani, până 1994, alb-albaștrii de la Metalul vor fi neîntrerupt în B. Cade în urma unui baraj cu Phoenix Baia Mare, 1-2 la Oradea. Din 1997 echipa evoluează în Liga a IV-a Caraș-Severin.

Cele mai interesante meciuri susținute de Metalul, la Bocșa, au fost cu ASA Tg. Mureș (0-1 în Cupa României, în 1983), FC Argeș (0-1 după prelungiri în Cupa României, în 1986) și Dinamo (0-1, amical în sezonul 1988/89, era marea echipă construită de Mircea Lucescu).

Galeria marilor jucători care au evoluat pentru Metalul trebuie începută cu Dorinel Munteanu. El a venit la club în 1986, de la Minerul Oravița si evolueaza pentru 1 an la Metalul Bocșa.

Divizia B

  • 1985-1986 locul 14
  • 1986-1987 locul 13
  • 1987-1988 locul 10
  • 1988-1989 locul 9
  • 1989-1990 locul 13
  • 1990-1991 locul 12
  • 1991-1992 locul 9
  • 1992-1993 locul 11
  • 1993-1994 locul 17 retrogradează după un baraj cu Phoenix Baia-Mare 1-2

Cupa României

  • Sezonul 1985-1986 : optimi de finală Metalul Bocșa - Jiul Petroșani 0-1

Jucători importanți

[modificare | modificare sursă]

Antrenori importanți

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]