[go: up one dir, main page]
More Web Proxy on the site http://driver.im/Sari la conținut

Ceriantari

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ceriantari
Ceriantharia membranaceus
Clasificare științifică
Domeniu: Eukaryota
Regn: Animalia
Încrengătură: Cnidaria
Clasă: Anthozoa
Subclasă: Hexacorallia
Ordin: Ceriantharia
Perrier, 1893
Subordine și familii[1]

Penicilaria

Spirularia

Modifică text Consultați documentația formatului

Ceriantarii (Ceriantharia) sunt un ordin mic de antozoare hexacoraliere marine care cuprinde circa 141 de specii grupate în 40 de genuri cuprinse 3 familii (Arachnactidae, Botrucnidiferidae și Cerianthidae), răspândite în toate mările tropicale și subtropicale; se întind și înspre poli, însă lipsesc de obicei în mările cu o salinitate slabă, ca Marea Baltică și Marea Neagră.

Descrierea

[modificare | modificare sursă]

Trăiesc într-un tub, unde stau înfipți vertical. Tubul are o consistență mucilaginoasă, fiind căptușit cu o pătură de mucus, secretată de ectoderm, de care se prind granule de nisip. În caz de pericol se retrag complet în aceste tuburi. Se pot târî uneori pe substrat. Uneori într-un tub se află pe o perioadă de timp câțiva ceriantari.

Ceriantarii sunt hexacoralieri cu aspect vermiform, cu un corp cilindric alungit ca la un vierme. Au o talie medie sau mare; Cerianthus membranaceus din Marea Mediterană , ajunge la 20 cm lungime, iar tubul de secreție la 1 m. Culoarea ceriantarilor este mai întotdeauna violetă-brunie.

La extremitatea superioară, în jurul orificiului bucal, au două coroane concentrice de tentacule neretractile, simple sau duble fiecare, uneori dungate, viu colorate, coroana externă este formată din tentacule marginale (periferice) sau laterale, lungi, iar coroana internă din tentacule bucale sau labiale, scurte. De regulă tentaculele bucale sunt orientate în sus, iar tentaculele marginale stau pe sol. La partea inferioară a corpului, ascuțită, se găsește un mic por (orificiu) prin care este eliminată apa din cavitatea gastrală în timpul construcției corpului.

Ceriantarii nu au schelet calcaros și nici disc adeziv pedios. Faringele are o singură sifonoglifă dorsală în dreptul lojei dorsale directoare. Fanioanele sunt slab dezvoltate. În peretele corpului au o musculatură longitudinală ectodermică puternică și o rețea nervoasă bogată. În schimb, mușchii longitudinali ai septelor sunt aproape inexistenți și situați nu ca la ceilalți hexacoralieri, ci numai pe fața ventrală a septelor, ca la octocoralieri. Septele apar deodată, ceea ce constituie o altă asemănare cu octocoralierii.

Habitatul

[modificare | modificare sursă]

Duc o viață solitară pe fundurile mâloase sau nisipoase ale mărilor. Sunt specii sedimentofile, stând înfundați în sedimentul mării, la exterior ieșind doar treimea superioară a tubului.

Hrana

[modificare | modificare sursă]

Sunt specii carnivore. Se hrănesc cu ce apucă pe fundurilor marine, mai ales cu viermi, crustacee, pești etc.

Specii mai cunoscute

[modificare | modificare sursă]

Cerianthus membranaceus este o specie comună în Marea Mediterană și este unul dintre animalele obișnuite și preferate în acvarii, unde se comportă foarte bine și poate trăi zeci de ani. Extins, poate ajunge la 30 cm lungime, iar tubul de secreție la 1 m.

În Marea Neagra se găsește o singură specie - Pachycerianthus solitarius, din familia Cerianthidae, care trăiește pe fundurile sedimentare ale mării, la adâncimi de 10-100 m; acest ceriantar poate ajunge la 6-8 cm lungime și până la 1 cm în diametru în partea superioară a discului peristomial; orificiul bucal este înconjurat de 16-32 tentacule bucale și 60 -64 tentacule marginale.[2]

Sistematica

[modificare | modificare sursă]

Ordinul Ceriantharia cuprinde circa 141 de specii grupate în 40 de genuri cuprinse 3 familii: Arachnactidae (10 genuri, 38 specii), Botrucnidiferidae (11 genuri, 28 specii) și Cerianthidae. (19 genuri, 75 specii) [1]

Subordinul Spirularia
Subordinul Penicilaria

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b Zhi-Qiang Zhang. Animal biodiversity: An outline of higher-level classification and survey of taxonomic richness. Zootaxa - 3148: 1–2 (23 Dec. 2011)
  2. ^ Tatiana Begun, Adrian Teacă, Marian-Traian Gomoiu. Starea ecologică a macrobentosului din biocenoza modiolus phaseolinus de pe platforma continentală românească a Mării Negre. Geo-Eco-Marina, 2009, 15: 21-32.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
Wikispecies
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Ceriantari
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ceriantari
  • Radu V. Gh. Zoologia nevertebratelor. Vol. I. Editura didactică și pedagogică. București 1972
  • Firă Valeria, Năstăsescu Maria. Zoologia nevertebratelor. Editura Didactică și pedagogică, București, 1977
  • Matic Z., Solomon L., Năstăsescu M., Suciu M., Pisică C., Tomescu N. Zoologia nevertebratelor, Editura Didactică și Pedagogică. București. 1983
  • Skolka Marius. Zoologia nevertebratelor. Universitatea “Ovidius” Constanța. 2003
  • Richard C. Brusca, Gary J. Brusca. Invertebrates. 2003
  • Edward E. Ruppert, Richard S. Fox, Robert D. Barnes. Invertebrate zoology: a functional evolutionary approach. 2003

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ceriantari&oldid=14924980