dreptate

Din dreptătáte (învechit „dreptate” < drept + sufixul -ătate).

• AFI: /drep'ta.te/

1. principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine.
2. (pop.) judecată.

• nedreptate
• îndreptăți

• (loc.adv.) Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil.
• Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat.

• A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare
• A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face
• A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just

• DEX '98 via DEX online