distinge

română

Din franceză distinguer < latină distinguere.

Conjugarea verbului (se) distinge
Infinitiv	a (se) distinge
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) disting
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) distingă
Participiu	distins
Conjugare	III

(v.tranz. și refl.) a (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice.
(v.refl.) a se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale.
Se făcuse ziuă și distinge bine obiectele.
(v.tranz.) a acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale.
A distinge pe cineva cu o medalie.
(v.tranz.) a vedea limpede, lămurit; a observa.

a (se) deosebi