limbă

Din latină lingua.

• AFI: /'lim.bə/

I.

1. organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire.

II.

1. sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai.
2. (alternativ:)mijloc principal de comunicare între oameni, constând dintr-un sistem lexical organizat după anumite legi gramaticale și având o structură fonetică specifică.
3. limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie.
4. mod de exprimare specific unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu, unui anumit grup de vorbitori sau unei anumite persoane, în special unui scriitor.
5. totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente.

   Limba surdomuților.

6. (înv. și reg.) vorbă, cuvânt; grai, glas.
7. (înv.) prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice.
8. (înv. și arh.) comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune.

III.

1. nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba:
   1. bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune.
   2. fiecare dintre arătătoarele ceasornicului.
   3. pendulul unui orologiu.
   4. obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător.
   5. bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul.
   6. lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc.
   7. flacără de formă alungită.
   8. fâșie de lumină care străbate întunericul.
   9. fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc.
   10. deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit.

• limbaj
• stil

• limbaj
• limbareț
• limbariță
• limbistică
• limbușoară
• limbuță
• metalimbă

• limba-apei
• limba-boului
• limbă comună
• limba-cucului
• limbă-de-mare
• limba-mielului, limba-mielușelului
• limba-oii
• limba-peștelui
• limba-soacrei
• limba-șarpelui
• limba-vrăbiei

• A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut
• A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie
• A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit
• A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent
• A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil
• A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar
• A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină
• A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie
• A-și scurta limba = a vorbi mai puțin
• A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească
• A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească
• A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească
• A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea
• (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune
• A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri
• A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva
• A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut
• A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia
• A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut
• Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții)
• A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte

• albim
• îmbla

• DEX '98 via DEX online