Theodor Rogalski

Theodor Rogalski
Date personale
Născut	11 aprilie 1901[1][2] București, România
Decedat	2 februarie 1954 (52 de ani)[1][2] Zürich, cantonul Zürich, Elveția
Cetățenie	Regatul României
Ocupație	compozitor dirijor orchestrator[*][[orchestrator (profession; person involved with composing or arranging music for an orchestra)|​]] pianist
Activitate
Studii	Schola Cantorum de Paris[*][[Schola Cantorum de Paris (musical academy set up in the late 19th century)|​]]
Modifică date / text

Theodor Rogalski (n. 11 aprilie 1901, București, România – d. 2 februarie 1954, Zürich, cantonul Zürich, Elveția) a fost un compozitor, dirijor, orchestrator și pianist român de origine poloneză care reprezintă un nume de referință pentru evoluția culturii muzicale românești din prima jumătate a secolului al XX-lea.

După studii la București cu Alfonso Castaldi și Dimitrie Cuclin, urmează perioada studiilor la Conservatorul din Leipzig^⁠(d) (1920 - 1923) și apoi la Schola Cantorum din Paris (1923-1926), unde este discipolul lui Vincent d'Indy (compoziție, dirijat) și al lui Maurice Ravel (orchestrație). Se afirmă în 1926 prin obținerea Premiului I la Concursul național de compoziție "George Enescu" (instituit în 1913) cu lucrarea Cvartet de coarde în fa major și se lansează în programele de concert ale Filarmonicii cu Două dansuri pentru suflători, pian și baterie (1927) și Două schițe simfonice (1930), lucrare a cărei valoare de excepție l-a determinat pe George Enescu să o selecteze pentru concertul susținut la Expoziția Internațională de la New York din 1939.

Continuând să exploreze linia deschisă de dipticul Înmormăntare la Pătrunjel și Paparudele (Două schițe simfonice) prin noua abordare tehnică a valorificării filonului folcloric, cu accent pe diversitatea ritmică, suprapunerile politonale și un colorit armonic inedit, Theodor Rogalski compune, două decenii mai târziu, în 1950, suita simfonică Trei dansuri românești, ce constituie un reper al creației școlii românești din epocă.^[3]

Cele două decenii, 1930-1950, în care compoziția a rămas în plan secundar, au fost dedicate de muzician activității dirijorale și edificării unui ansamblu - de la înființarea sa până la nivelul unei orchestre de prestigiu recunoscut unanim - astăzi cu titulatura Orchestra Națională Radio. A fost primul dirijor al orchestrei începând din 1930.^[4]

Bagheta de prim-dirijor i-a fost oferită și la Filarmonica "George Enescu" (1950-1954), în acești ultimi ani ai vieții deținând și postul de profesor de orchestrație la Conservatorul din București.

Dacă lista creațiilor sale este redusă (muzică de cameră pentru pian, pian și vioară, pian și voce, Trei piese pentru violoncel, Două capricii, Trei cântece pe versuri populare pentru soprană și orchestră, Trei balade românești pentru tenor și orchestră și piese simfonice amintite), cea a lucrărilor orchestrate de Rogalski este impresionantă. Talentul și măiestria sa de orchestrator au metamorfozat piese corale, vocale și instrumentale din repertoriul românesc și universal. Versiunea orchestrată a Carnavalului de Schumann datează din 1942 și reunește cea mai diversă paletă de instrumente, de la flautul piccolo la tubă și de la trianglu la harpă. În succesiunea tablourilor, Rogalski se dovedește expert în combinațiile timbrale cele mai sugestive pentru creionarea personajelor iar imaginea de ansamblu este perfect încadrată stilistic prin alegerea procedeelor tehnice specifice scriiturii orchestrale.

În lucrările sale, regăsim muzica simfonică (Frescă antică, Două schițe simfonice, Trei dansuri românești) și vocal-simfonică (balada Iancu Jianu), lucrări de cameră, muzică de film (Viața învinge).