That time of year thou mayst in me behold
When yellow leaves, or none, or few, do hang
Upon those boughs which shake against the cold,
Bare ruin'd choirs, where late the sweet birds sang.
In me thou seest the twilight of such day
As after sunset fadeth in the west,
Which by and by black night doth take away,
Death's second self, that seals up all in rest.
In me thou see'st the glowing of such fire
That on the ashes of his youth doth lie,
As the death-bed whereon it must expire
Consumed with that which it was nourish'd by.
This thou perceivest, which makes thy love more strong,
To love that well which thou must leave ere long.
William Shakespeare
|
În mine vezi tu anotimpul cậnd
Foi galbene pe crengi murind se zbat,
Pe arcul lor in geruri tremurậnd
Vechi coruri unde păsări au cậntat,
In mine vezi murind al serii ceas
Cậnd soarele-ntậrzie-n asfințit
Și noaptea, sora morții, pas cu pas
In beznă totul a pecetluit.
In mine vezi un foc arzậnd pustiu
Pe-a lui cenușă și-i sleit in ea
Și leagănul luminii i-e sicriu
Și mistuie puterea ce-l hrănea.
Tu vezi și mai puternic m-ai cuprins
Vrậnd sa iubești ce mậine fi-va stins.
(trad. Nicolae Pintilie)
|
