Muzică rock

Muzica rock își are rădăcinile în rock and roll-ul anilor '50. A apărut prima oară prin combinarea muzicii country cu blues. Ulterior s-au adăugat și elemente de rhythm and blues. De la început au apărut subgenuri, însă începând cu anii '70 aceste subgenuri s-au înmulțit și mai ales s-au diferențiat foarte mult. Astfel au apărut genurile punk, heavy metal, alternative rock și altele, care la rândul lor au dat naștere unor subgenuri.

Primii artiști care au abordat stilul rock and roll (sau rock 'n' roll) au fost afro-americani (Chuck Berry, Bo Diddley, Little Richard, Fats Domino). Imediat a apărut și un val de albi, care au fost acuzați că au "furat" un stil muzical al negrilor și l-au făcut "alb" (Bill Haley, Buddy Holly, Elvis Presley, Jerry Lee Lewis, Johnny Cash). Spre sfârșitul anilor '50, la concerte publicul a devenit mixt. Rock-ul reprezintă un stil de viață.

Cântecele artiștilor ca Elvis Presley au ajuns peste Ocean, unde, în Marea Britanie, un nou curent a luat naștere: rock-ul britanic (british rock). Inspirat de rock and roll-ul american, rock-ul britanic avea să revoluționeze muzica, prin formații ca The Beatles, The Who, The Yardbirds, The Animals, The Kinks, The Rolling Stones sau Queen.

În S.U.A. apare un curent care va îmbina muzica rock cu aceea folk. Produsul rezultat, numit folk rock, este reprezentat de Bob Dylan, The Byrds, Neil Young, Simon & Garfunkel, The Mamas & the Papas, Joni Mitchell, The Band ș.a.

Următorul curent important din istoria muzicii rock este genul rock psihedelic, ca reacție față de criza spirituală a societăților consumiste occidentale (Europa, S.U.A.). Se caută o expresie mai cuprinzătoare atât ca formă, cât și ca mesaj, în același timp viabilă la contactul cu publicul larg. Se împrumută mult din alte genuri muzicale, instrumentația este mult mai bogată și cuprinde efecte sonore nemaiauzite; o zonă de influență preferată de mulți este Orientul, sub forma muzicii arabe, indiene sau – cu mult mai rar – a culturilor din Orientul Îndepărtat (China, Japonia, Indonezia). Ca reprezentanți ar fi de amintit The Doors, Grateful Dead, Jefferson Airplane, Jimi Hendrix, The Velvet Underground, parțial The Beach Boys (S.U.A.), Pink Floyd, The Rolling Stones, The Who, dar și deja cunoscuții The Beatles, aflați într-o a doua etapă de creație, desfășurată după jumătatea anilor șaizeci (formațiile citate provin din peisajul britanic). Tot din Marea Britanie, trebuie amintită comparativ formația The Kinks, care a „sfidat” curentul psihedelic și a prefigurat alte zone ale muzicii rock din anii șaptezeci.

Influența muzicii rock cunoaște un moment semnificativ în anul vara lui 1969, când cinci sute de mii de oameni iau parte la Festivalul de la Woodstock.

La începutul anilor 1970, muzica rock psihedelic își schimbă treptat orientarea, fiind construită în jurul unui public tot mai specializat, dezvoltând un limbaj rafinat, depărtându-se de „populismul” și iraționalitatea muzicii psihedelice (adeseori alimentată de experiențele psihedelice – de unde și numele – provocate de consumul de droguri). Se elaborează o muzică, intitulată rock progresiv, ce face adeseori apel la mijloacele muzicii culte (înțeleasă de muzicienii rock în chipuri mai mult sau mai puțin oportune, ceea ce aduce la o atitudine rezervată din partea mediului muzical academic). Este epoca unei mari diversificări stilistice, a momentelor instrumentale solistice extinse (aducând cu desfășurările de acest fel din lumea muzicii de jazz). Se cuvin amintiți ca promotori ai acestui stil: Genesis, Yes, King Crimson, Emerson, Lake and Palmer, Van der Graaf Generator, Renaissance (Marea Britanie), Amon Düül II, Can (Germania), Captain Beefheart, Frank Zappa și The Mothers of Invention, Kansas (S.U.A.), Rush (Canada) (Franta) și mulți alții.

Curentul se schimbă drastic din punct de vedere formal în a doua jumătate a anilor șaptezeci și va deschide drumul altor genuri muzicale, fie mai atractive pentru public (este cazul formațiilor britanice Yes și Genesis, care se îndreaptă către un sunet pop după anul 1982), fie reformulate la periferia contextului rock (jazz-rock, rock experimental ș.a.).

La mijlocul anilor '60, tot în Marea Britanie, apare hard rock-ul, din care se va desprinde mai târziu heavy metal-ul. Acesta s-a separat mai târziu de restul rock-ului, devenind o cultură individuală. Sunt de amintit Led Zeppelin, Black Sabbath, Alice Cooper, Deep Purple, Van Halen, Iron Maiden, Judas Priest, AC/DC, Whitesnake, Scorpions. În anii '80 se vor dezvolta multe subgenuri, cum ar fi glam metal, power metal, speed metal, doom metal, gothic metal, symphonic metal, death metal, thrash metal, black metal

Punk rock-ul apare la finele anilor șaptezeci, ca un curent împotriva comercializării genului rock, dar și ca replică față de muzica elaborată, adesea ermetică pentru publicul larg, a subgenului progresiv. Cele mai importante nume din primul val de punk sunt Sex Pistols, Ramones, The Clash și Patti Smith. În Marea Britanie, muzica punk a devenit instrument de propagandă anarhistă; chiar și astăzi, genul este asociat cu anarhismul.

Următorul val important din rock se numește new wave, care vine ca o variantă mai elaborată a muzicii punk. Este reprezentat de formații ca The Police, The Pretenders, Duran Duran sau Depeche Mode.

În anii '80 apare termenul de "alternative rock" pentru a eticheta formațiile care nu se încadrează în nici unul dintre genurile cunoscute de rock. Acest gen se va dezvolta mult în următoarele două decenii, când va da muzicii multe subgenuri, cum ar fi britpop, gothic rock, grunge, indie rock ș.a.

Începând cu anii '90, diversele genuri de rock existente au fost combinate cu alte genuri muzicale, făcându-și astfel apariția multe genuri hibride.

• Caraman Fotea, Daniela și Cristian Nicolau (1999). Dicționar rock, pop, folk, Editura Humanitas, București. ISBN 973-28-0910-8
• Bogdanov, V.; Woodstra, C.; Erlewine, S. T., ed. (2002). All Music Guide to Rock: the Definitive Guide to Rock, Pop, and Soul (ed. 3rd). Milwaukee, WI: Backbeat Books. ISBN 0-87930-653-X. 
• Format:Gilliland
• Robinson, Richard. Pop, Rock, and Soul. New York: Pyramid Books, 1972. Without ISBN
• Rockwood, Perry F. Rock Music or Rock of Ages? Halifax, N.S.: People's Gospel Hour, [198-?]. Without ISBN
• Shepherd, J., ed. (2003). Continuum Encyclopedia of Popular Music of the World: Volume II: Performance and Production. New York, NY: Continuum. ISBN 0-8264-6322-3. 
• Szatmary, David P. Rockin' in Time: a Social History of Rock-and-Roll. Third ed. Upper Saddle River N.J.: Prentice-Hall, 1996. xvi, 320 p., ill., mostly with b&w photos. ISBN 0-13-440678-8

 

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de rock

• Muzică rock pe Curlie