Linia zăpezii

Termenul de linia climatică a zăpezii este un termen general pentru limita schimbătoare sezonal dintre suprafețele acoperite de zăpadă (și gheață) și cele neacoperite. Definițiile liniei zăpezii au diferite variațiuni, depinzând de accentuarea pe aspectul temporal sau cel spațial. În diferite regiuni, schimbarea altitudinii și configurației linii zăpezii, la sfârșitul sezonului de topire, reflectă corespunzător dinamica sezonului.^[2]

Altitudinea și conformația finală a liniei zăpezii în mediile ecologice montane este subiect al variabilității climatice, fiind diferită de la an la an. Astăzi, linia zăpezii este monotorizată folosind camere automate, fotografie aeriană ori imagini satelitare. Datorită acestei accesibilități aeriene și spațiale, linia zăpezii poate fi determinată oriunde, relativ ușor și cu mare precizie. Acest aspect al determinării liniei zăpezii este extrem de folositoare oriunde, dar mai ales în zonele greu accesibile terestru. În același timp, linia zăpezii, atât cea instantanee cât și cea sezonală, devin importante variabile în modelarea hidrologică.^[3]

Altitudinea medie a liniei zăpezii tranziționale este denumită linia climatică a zăpezii, fiind utilizată ca un parametru important în clasificarea regiunilor naturale în funcție de condițiile climatice. Astfel, limita dintre zona de acumulare și zona de ablație reprezintă exact linia zăpezii, denumită - datorită acestei perspective - și altitudinea liniei de echilibru (în engleză, [The] Equilibrium Line Altitude, acronim ELA).

O altă denominalizare a conceptului, referindu-se la modul în care dimensiunile ghețarilor variază anual, este linia anuală a zăpezii. Regiunea ghețarului de sub această linie fusese parte a acelei porțiuni a ghețarului care fusese obiectului unei topiri parțiale a acestuia. Termenul linia orografică a zăpezii este utilizat pentru a descrie linia zăpezii pe orice altă suprafață decât cea a unui ghețar. Termenul linia regională a zăpezii este utilizat pentru a descrie zone ample. ^[3] În sfârșit, termenul linia permanentă a zăpezii descrie altitudinea la care zăpada persistă în tot timpul anului. ^[4]

Combinația locală de altitudine și latitudine are un rol în conturul și plasamentul exact al liniei zăpezii într-un caz particular. La ecuator sau în apropierea acestuia, este de obicei situată în jur de 4.500 de metri altitudine, deasupra nivelului mării.

 

Pe măsură ce se înaintează, dinspre ecuator înspre spre cele două tropice, Racului și Capricornului, este interesant că linia zăpezii mai întâi crește, ajungând la un maximum de circa 5.500 - 5.700 de m, în cazul munților Himalaya, aflați în emisfera nordică, respectiv la lipsa permanentă a zăpezii, din cauza aridității extreme, în cazul Anzilor Cordilieri, aflați în emisfera sudică. Apoi, pe măsură ce latitudinea crește, linia zăpezii coboară continuu, fiind în cazul Alpilor la altitudinea de circa 3.000 de metri, mai apoi scăzând continuu, ajungând astfel, în apropierea calotelor polare să fie la nivelul mării, identificându-se total cu zăpada și gheața permanente, specifice climatului local, cel polar.

În cele două emisfere, pe fețele montane care sunt situate spre ecuator, cea sudică, în cazul emisferei nordice, respectiv cea nordică, în cazul emisferei sudice, linia zăpezii se formează la altitudini mai ridicate, datorită expunerii solare directe mai îndelungate. Analog, pe fețele situate spre poli, cea nordică (în emisfera nordică) și cea sudică, în emisfera sudică, din cauza expunerii directe solare mai scăzute, linia zăpezii se formează la altitudini mai joase.^[4]

 

Linia de echilibru a ghețarilor reprezintă zona de tranziție dintre zonele de ablație și acumulare ale precipitațiilor solide ale apei. Depinzând de grosimea ghețarului, această linie este variabilă întrucât depinde de masa efectivă de gheață din fiecare zonă. Indicii de acumulare și ablație pot fi de asemenea folosiți pentru localizarea punct cu punct a acestei curbe. ^[5]

Determinarea traseului acestei linii, precum și a valorilor sale punctuale, în toate punctele ghețarului, este un indiciu foarte important întrucât datorită acestei linii se poate determina creșterea, stagnarea sau descreșterea masei și volumului acestui ghețar. Prezența liniei de echilibru într-o poziție mai ridicată va indica creșterea ghețarului. Similar, prezența mai joasă a acestei linii va indica descreșterea, deci topirea ghețarului. Zona terminus a unui ghețar avansează sau se retrage bazat pe poziția acestei linii de echilibru a ghețarului.

Oamenii de știință folosesc senzori de distanță pentru a estima mai precis localizarea acestei linii a ghețarilor în întreaga lume. Cu ajutorul imaginilor luate din satelit, se poate determina cu o precizie destul de mare, dacă ghețarii cresc, stagnează sau descresc. ^[6]. Aceste metode interdisciplinare sunt extrem de folositoare pentru estimarea variaței globale a masei de gheață din ghețari întrucât accesarea directă a acestora este foarte dificilă. De asemenea, ajută foarte mult la estimarea mai corectă a schimbărilor climatice pe tot globul, deci la determinarea variațiilor medii globale ale climei și ale climatelor.

Cel mai înalt munte aflat sub limita limita zăpezii este Ojos del Salado un vârf montan din Anzi cordilieri, mai exact din deșertul Atacama.^[7]

Loc / Locație	Latitudine	Altitudine
Svalbard	78°N	0300–600 m
Groenlanda	70°N	0100–500 m
Scandinavia – la Cercul polar	67°N	1000–1500 m
Islanda – întreaga insulă	65°N	0700–1100 m
Nordul Asiei – Siberia –   Rusia	63°N	2300–2800 m
Sudul Scandinaviei	62°N	1200–2200 m
Alaska Panhandle –   Statele Unite ale Americii	58°N	1000–1500 m
Kamchatka (costală)	55°N	700–1500 m
Kamciatka (interior) –   Rusia	55°N	2000–2800 m
Alpi (pantele nordice)	48°N	2500–2800 m
Alpii centrali	47°N	2900–3200 m
Alpii (pantele sudice)	46°N	2700–2800 m
Caucaz	43°N	2700–3800 m
Pirineii –   Spania	43°N	2600–2900 m
Gran Sasso d’Italia –   Italia	42°N	2600–2800 m
Munții Pontici –   Turcia	41°N	3800–4300 m
Munții Stâncoși –   Statele Unite ale Americii	40°N	2100–3350 m
Munții Karakorum – Asia Centrală	36°N	5400–5800 m
Transhimalaya	32°N	6300–6500 m
Himalaya	28°N	6000 m
Citlaltépetl –   Mexic	19°N	5100–5500 m
Pico Cristóbal Colón –   Columbia	11°N	5000–5500 m
Munții Rwenzori –   Uganda	1°N	4700–4800 m
Muntele Kenya –   Kenya	0°	4600–4700 m
Anzii doar în   Ecuador	1°S	4800–5000 m
Cordillera Central (Noua Guinee)	2°S	4600–4700 m
Kilimanjaro –   Tanzania	3°S	5500–5600 m
Anzii doar în   Bolivia	18°S	6000–6500 m
Anzii doar în   Chile	30°S	5800–6500 m
Ruapehu –   Noua Zeelandă	37°S	2500–2700 m
Alpii Sudici –   Noua Zeelandă	43°S	1600–2700 m
Tierra del Fuego –   Argentina și   Chile	54°S	0800–1300 m
Antarctica	70°S	0000–400 m

Comparați utilizarea termenului de „linia zăpezii”, indicând limita efectivă dintre suprafețele cu zăpadă și cele neacoperite de forme solide ale apei.^[8]

• Charlesworth J.K. (1957). The quaternary era. With special reference to its glaciation, vol. I. London, Edward Arnold (publishers) Ltd, 700 pp.
• Flint, R. F. (1957). Glacial and Pleistocene geology. John Wiley & Sons, Inc., New York, xiii+553+555 pp.
• Kalesnik, S.V. (1939). Obshchaya glyatsiologiya [General glaciology]. Uchpedgiz, Leningrad, 328 pp. (in Russian)
• Tronov, M.V. (1956). Voprosy svyazi mezhdu klimatom i oledeneniem [The problems of the connection between climate and glaciation]. Izdatel'stvo Tomskogo Universiteta, Tomsk, 202 pp. (in Russian)
• Wilhelm, F. (1975). Schnee- und Gletscherkunde [Snow- and glaciers study], De Gruyter, Berlin, 414 pp. (in German)
• Braithewaite, R.J. and Raper, S.C.B (2009). "Estimating Equilibrium Line Altitude (ELA) From Glacier Inventory Data." Annals of Glaciology, 50, pp. 127–132. doi:10.3189/172756410790595930.
• Leonard, K.C., and Fountain, A.G. (2003). "Map-Based Methods for Estimating Glacier Equilibrium-Line Altitudes." Journal of Glaciology, vol. 49, no. 166, pp. 329–336., doi:10.3189/172756503781830665.
• Ohmura, A., Kasser, P., and Funk, M. (1992). "Climate at the Equilibrium Line of Glaciers." Journal of Glaciology, vol. 38, no. 130, pp. 397–411., doi:10.3189/S0022143000002276.
• Carrivick, J.L., Lee, J. and Brewer, T.R. (2004). "Improving Local Estimations and Regional Trends of Glacier Equilibrium Line Altitudes." Geografiska Annaler. Series A, Physical Geography, vol. 86, no. 1, pp. 67–79. JSTOR 3566202.
• Benn, D.I., and Lehmkuhl, F. (2000). "Mass balance and equilibrium-line altitudes of glaciers in high-mountain environments." Quaternary International, 65/66, pp. 15–29. doi:10.1016/S1040-6182(99)00034-8

 

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Linia zăpezii

• Britannica — Snow Line Topography
• Merriam Webster
• NSIDC — Glosar
• Imagini — Varii imagini privind linia zăpezii