Ioan A. Bassarabescu

A fost cel de-al șaselea fiu al căpitanului Alexandru Bassarabescu (1818-1893)^[3] și al Elisabetei-Eliza, născută Starostescu (1830-1897). Alexandru Bassarabescu (tatăl lui Ioan) a fost coleg de liceu la Sfântu Sava cu Nicolae Bălcescu și Ion Ghica, a fost principalul funcționar al Magistratului, apoi al Primăriei - până în vremea Războiului de Independență (1877). Inițial a avut rangul de pitar. A participat activ la evenimentele de la 1848, în funcția de secretar al Magistratului din reședința județului Vlașca.^[4]

A urmat clasele primare în Giurgiu, la Galben și Verde.^[2]

În 1877, familia s-a mutat la București din cauza bombardamentelor otomane.^[5] Deși s-au mutat, autorul a absolvit școala primară tot în Giurgiu, la 11 iulie 1882.^[6] La București Ion Alexandru Bassarabescu a urmat cursurile Colegiului „Sf. Sava” (1884-1891) și apoi Facultatea de Filozofie și Litere din București (1891-1897).^[7]

Ca student a lucrat ca funcționar la Ministerul de Finanțe. A fost profesor suplinitor de geografie la Liceul Unirea din Focșani în 1896.^[8]

A predat la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești cursuri de geografie și franceză timp de patru decenii. A fost profesor și la Școala Comercială din Ploiești, la Institutul de Fete Regina Elisabeta (sau la Pension, cum i se spunea în epocă, denumire populară). În perioada interbelică a făcut parte din grupul de personalități locale (alături de arhitectul Toma T. Socolescu, Ion Ionescu-Quintus, profesorul și gazetarul Dumitru Munteanu-Râmnic) ce a militat pentru înființarea unei biblioteci publice comunale a Ploieștiului (martie 1921), a cărei urmașă a devenit ulterior Biblioteca Județeană Nicolae Iorga. În 1931 a contribuit la înființarea Muzeului de Arte Frumoase din Ploiești.^[9] Din inițiativa sa a fost dezvelit primul bust al lui Ion Luca Caragiale în 1932.^[10]

În timpul liceului, împreună cu alți colegi, a participat la întruniri și dezbateri culturale organizate la Ateneul Român. Aici l-a cunoscut pe Alexandru Vlahuță, care l-a îndrumat în cariera literară.^[11]

Încurajat de profesorul Simion Mândrescu, a publicat pe 1 noiembrie 1888 în revista Mugurul (revista Liceului „Sf. Sava”) nuvela Nostalgie.^[12]

Din 1896 până în 1935 a colaborat la revista Convorbiri literare, iar din 1900 a fost membru în comitetul de redacție.^[13]

A colaborat la mai multe periodice ale vremii: Sămănătorul (Semănătorul),^[14] Revista Theatrelor,^[15] România literară, Revista poporului (unde a fost redactor), Generația nouă, Adevărul și Românul, în paginile cărora s-a semnat cu mai multe pseudonime: Arab, Ion Arab, Barion, I.A. Barion și Bion.^[16]

Debutul editorial a avut loc în anul 1903, când i-a apărut la Editura Socec un volum de nuvele.^[9]

În 1908 a fost cooptat în primul comitet al Societății Scriitorilor Români, iar un an mai târziu, la propunerea lui Duiliu Zamfirescu, a fost ales membru corespondent al Academiei Române;^[17] recomandat de Mihail Sadoveanu, a devenit în 1935 membru plin.^[18]

A fost Inspector Școlar și inspector general al învățământului primar. În 1918 a fost numit prefect al județului Prahova și senator în guvernul Marghiloman. Între 1926-1927, a fost senator și în guvernul condus de generalul Alexandru Averescu.^[19]

În anul 1930, Ioan Al. Bassarabescu a devenit vicepreședinte al Consiliului Ordinului „Marele Orient al Românei”, iar din 1933 a fost ales membru de onoare al aceleiași grupare de loji. Legăturile cu masoneria au continuat, devenind și membru al Lojii „Libertatea” din Ploiești (1937).^[20]

Lui Ioan A.Bassarabescu i s-a retras statutul de membru al Academiei de către regimul comunist din România, în 1948.^[21] A fost repus în drepturi la 3 iulie 1990.^[22]

A fost tradus în franceză, italiană, rusă, portugheză, bulgară.^[23]

În 1943 a apărut ultimul volum pe care l-a publicat, Lume de ieri, pentru care a primit un premiu de 60.000 lei la secțiunea „cea mai bună literatură” - București (14 martie 1944). După această dată, scriitorul nu a mai publicat decât mici articole.^[24]

A scris numai proză scurtă, fiind pus de istoricii literari în rând cu Ion Luca Caragiale sau Alexandru Brătescu Voinești,^[25] deoarece a cultivat schița și momentul. În afară de nuvele și schițe, a mai scris parabole pentru copii, note de călătorie, poeme în proză, monoloage satirice și epigrame.^[26]

Împreună cu Mihail Sadoveanu, A. de Herz, Emil Gârleanu și George Ranetti, a fost angajat de Teatrul Național din București pentru a traduce drame și comedii. Acest proiect a fost inițiat de Pompiliu Eliade, directorul teatrului, pentru a combate calitatea slabă a traducerii pieselor de teatru.^[27]

Două comedii de Georges Courteline, Taina familiei și Liniștea casei, traduse de Bassarabescu, au fost puse în scenă în stagiunea 1908-1909.^[28] Comedia Ovidiu Șicană (1908) este o adaptare liberă după La Parce de maître Pierre Pathelin.^[29] A tradus între 1890 și 1893 din George Duruy, G.G. Byron, Alphonse Daudet și Thomas Hardy.^[23]

A fost apreciat de personalități ale literaturii și culturii naționale precum B.P. Hasdeu, Titu Maiorescu, Duiliu Zamfirescu, E. Lovinescu, G. Călinescu, Pompiliu Constantinescu și alții. A întreținut corespondență de lungă durată cu Constantin N. Mihăilescu-Conemy, poet, prozator și jurnalist din Câmpina. În epistolele trimise de Bassarabescu sunt menționate unele momente dureroase din biografia prozatorului giurgiuvean, dar și referiri la cartea sa de proze pentru copii.^[30]

A murit în urma unui accident rutier la Ploiești la 27 martie 1952.^[18]

În 1904 Ioan Alexandru Bassarabescu s-a căsătorit cu Ecaterina Dinescu (1881-1947), fiica unui comerciant pe nume Temelie DInescu. Ecaterina, la rândul său, a fost implicată în lumea literară, a publicat poezii, schițe și traduceri sub numele adevărat sau pseudonimul Irene Mohor.^[31]

Au avut o fiică, Maria-Elisabeta Puricel Bassarabescu (Cireșica Bassarabescu), care a murit în 2013, în Elveția. A fost o femeie de carieră, a absolvit facultatea de drept, fiind printre primele judecătoare din România.^[32] Pe lângă activitatea profesională, a scris și poezie.^[22]

Scriitorul a fost implicat în acțiuni caritabile, alături de fiica sa, în cadrul Societății „Caritatea”, înființată la Ploiești în anul 1880 de un grup de doamne din elita locală.^[33]

În 1908 a primit Premiul Academiei Române.^[34]

În 1926 a primit Premiul „Ioan Al. Brătescu-Voinești” din partea Societății Scriitorilor. În 1930 a primit Premiul Național pentru proză.^[16]

A primit Ordinul Coroanei (comandant), Ordinul Stelei României (ofițer) și Ordinul Meritul Cultural (ofițer).^[35]

În 1935 a fost numit membru de onoare al Comitetului care a ridicat bustul lui Mihai Eminescu în Parcul Alei din orașul Giurgiu.^[36]

La 1 aprilie 1993, Biblioteca Județeană Giurgiu a primit numele scriitorului și omului politic român, membru corespondent al Academiei Române, Ioan Alexandru Bassarabescu, la propunerea lui Emil Păunescu, muzeolog și istoric giurgiuvean.^[37]

În anul 2000, Școala „9 Mai din” Ploiești a primit numele lui Ioan Al. Bassarabescu.^[38]

În 2020 Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu” Giurgiu, Muzeul Județean „Teohari Antonescu” și Arhivele Naționale ale Statului Filiala Giurgiu au organizat evenimente culturale cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea scriitorului giurgiuvean. Consiliul Local al orașului Giurgiu i-a acordat post-mortem titlul de cetățean de onoare.^[39]

• Nuvele, București, 1903
• Vulturii, București, 1907
• Norocul, București, 1907
• Ovidiu Șicană, farsă într-un act și trei tablouri, Ploiești, 1908
• Noi și vechi, București, 1909

• Nenea, București, 1916

• Un dor împlinit, București, 1919
• Moș Stan, București, 1923
• Schițe și nuvele, București, 1923
• Spre Slatina, București, 1924
• Un om în toată firea, București, 1927
• Domnu Dincă, București, 1928
• Două epoci din literatura română, București, 1928
• Opere complete, 2 volume, București, 1939-1940
• O scriitoare necunoscută din epoca Unirii Principatelor, București, 1940
• Proză, București, 1942
• Lume de ieri, Amintiri vesele și duioase, București, 1943
• Schițe și nuvele, prefață de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1953
• Schițe și nuvele, București, 1955
• Lume de ieri. Nuvele, schițe, amintiri, prefață de Alexandru Piru, București, 1958
• Un om în toată firea, ediție îngrijită și prefață de Tiberiu Avramescu, București, 1961
• Pe drezină. Nuvele, schițe, amintiri, prefață de Gabriel Dimisianu, București, 1963
• Scrieri alese, ediție îngrijită și prefață de Teodor Vârgolici, București, 1966
• Un om în toată firea, Iași, 1972
• Un dor împlinit, București, 1974
• Pe drezină. Nuvele și schițe umoristice, ediție îngrijită de Teodor Vârgolici, București, 1976
• Nuvele și schițe, ediție îngrijită de Teodor Vârgolici, București, 1985
• Un om în toată firea, ediție îngrijită și prefață de Teodor Vârgolici, București, 1988

Volumele Lume de ieri și Moș Stan au fost reeditate în cadrul Colecției Biblioteca Giurgiuveană, în 2014 respectiv 2015.^[41]

Antologii

• Antologia scriitorilor români, București, 1931 (în colaborare cu V.V. Haneș)

Traduceri

• Georges Courteline, Taina familiei. Liniștea casei, București, 1924

• Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – B
• Pagină Bassarabescu
• https://www.bjgiurgiu.ro/i-a-bassarabescu/

• George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent. București.,Editura Minerva, 1988
• Ovid Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, Vol. I. București, Editura Minerva, 1972
• Victor Eftimiu, Portrete și amintiri. București, Editura pentru literatură, 1965
• Ion Livescu, Amintiri și scrieri despre teatru. București, Editura pentru literatură, 1967
• Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane. București, Editura Minerva, 1989