Curiu

Curiul a fost sintetizat pentru prima oară la University of California, Berkeley de către Glenn Seaborg, Ralph James și Albert Ghiorso, în 1944. El a fost apoi identificat chimic la Metallurgical Laboratory (în prezent Argonne National Laboratory) la University of Chicago. A fost cel de-al treilea element transuranian descoperit. Curiul 242 (timp de înjumătățire 163 zile) a fost obținut prin bombardarea unei ținte de plutoniu-239 cu particule alfa. în ciclotronul de 60 de inci de la Berkeley (rezultând și un neutron liber). În 1947, Louis Werner și Isadore Perlman au obținut o cantitate vizibilă de hidroxid de curiu-242 prin bombardarea americiului-241 cu neutroni. În forma sa elementară, curiul a fost obținut pentru prima dată în 1951.

 

 

 

Curiul nu are izotopi naturali, însă până în prezent au fost identificați 19 radioizotopi, cu mase atomice între 233,051 unități (²³³Cm) și 252,085 unități (²⁵²Cm). Dintre aceștia, cei mai stabili sunt ²⁴⁷Cm cu timpul de înjumătățire de 1,56^.10⁷ ani, ²⁴⁸Cm cu timpul de înjumătățire de 3,4^.10⁵ ani, ²⁵⁰Cm cu timpul de înjumătățire de 9000 de ani și ²⁴⁵Cm cu timpul de înjumătățire de 8500 ani. Toți ceilalți izotopi au timpi de înjumătățire de sub 30 de ani, iar majoritatea chiar sub 33 de zile. Curiul are de asemenea și 4 meta-stări, cea mai stabilă fiind ^244mCm (t½ 34 ms).^[1]

Având în vedere faptul că timpul de înjumătățire al ²⁴⁷Cm, deși relativ lung, este considerabil mai scurt decât perioada de existență a Pământului, orice urmă de curiu primordial existent în momentul formării planetei a dispărut de mult. Totuși, este posibil ca unele cantități infinitezimale de curiu să existe în zăcămintele naturale de uraniu, ca urmare a unei succesiuni de capturi de electroni și dezintegrări beta susținute de fluxul de neutroni foarte scăzut din minereurile de uraniu. Până în prezent însă, prezența curiului natural nu a putut fi demonstrată practic^[1].

Proprietățile curiului au putut fi determinate pentru ²⁴²Cm și ²⁴⁴Cm, izotopi care au fost obținuți în cantități de ordinul gramelor. ²⁴⁴Cm poate fi obținut prin bombardarea plutoniului cu neutroni.

Metalul are o culoare alb-argintie și este mai electropozitiv decât aluminiul. Cei mai mulți compuși trivalenți ai curiului au o culoare gălbuie. Din punct de vedere chimic, curiul este asemănător cu gadoliniul, omologul său din seria lantanidelor, dar are o structură cristalină mai complexă.^[1]

În corpul uman, curiul se acumulează în țesutul osos, radiația sa distrugând măduva și blocând producerea de globule roșii.^[2] Cantitatea maximă admisibilă de ²⁴⁴Cm în corpul uman este de 0,3 microcurie ^[2].

Un mg de ²⁴⁴Cm se vinde în prezent cu 100 USD ^[1]

Printe compușii cunoscuți ai curiului se numără:

• bioxidul de curiu (CmO₂)
• trioxidul de curiu (Cm₂O₃)
• bromura de curiu (CmBr₃)
• clorura de curiu (CmCl₃)
• tetrafluorura de curiu (CmF₄)
• iodura de curiu (CmI₃)

Curiul are puține aplicații în practică, el fiind luat în considerare ca și combustibil pentru generatoare termoelectrice cu radioizotopi. Un gram de ²⁴²Cm poate genera aproximativ 122 W de energie termică^[3]; timpul său de înjumătățire relativ scurt îl face însă nepotrivit ca sursă de energie pe termen lung. ²⁴²Cm este precursorul plutoniului 238, care reprezintă cel mai uzual combustibil pentru GTR-uri ^[4].

²⁴⁴Cm este folosit ca sursă de radiație α în spectrometrele Röntgen cu particule α (APXS) cu care au fost echipați roboții marțieni Sojourner, Spirit și Opportunity pentru analiza chimică a solului^[5].

• Tabelul periodic al elementelor
• Element transuranian
• Actinide
• Radioactivitate

 

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Curiu

• Curiul pe sistemul-periodic.go.ro ro Arhivat în 16 septembrie 2008, la Wayback Machine.
• Curiu ro Arhivat în 9 martie 2007, la Wayback Machine.
• WebElements.com – Curium en
• It's Elemental – the Element Curium en
• Environmental Chemistry – Curium en
• Lenntech – Curium en de fr es nl
• Hazardous Substances Data Bank – Curium en