Alfabet

 

Conform uneia dintre ipoteze despre originea alfabetelor, susținută printre alții de cercetătoarea în egiptologie Orly Goldwasser, cea mai veche scriere alfabetică cunoscută, fiind la originea alfabetului fenician și, prin intermediul acestuia, al aproape tututor alfabetelor, este una numită protocanaanită sau protosinaitică, descoperită în inscripții din fostul Canaan, și mai ales din Egipt. În Peninsula Sinai au fost găsite circa 30 de inscripții în piatră (primele în 1905), în regiunea localității Serabit el-Khadim, în care se exploatau mine de turcoază. Alte două inscripții cu o scriere asemănătoare au fost descoperite în 1993, într-o vale numită Wadi el-Hol, între Teba și Abydos. Inscripțiile din Canaan sunt datate între secolul al XVIII-lea î.Hr. și secolul al XIII-lea î.Hr., cele din Wadi el-Hol în secolul al XVIII-lea î.Hr., iar cele din Serabit el-Khadim pe la mijlocul secolului al XIX-lea î.Hr.^[12].

Goldwasser presupune condițiile în care ar fi fost inventată scrierea protosinaitică. Pentru a scoate turcoază din minele din Sinai, erau organizate expediții. La ele participau oameni cu statute diverse: persoane oficiale de grad înalt, scribi, preoți, arhitecți, medici, magicieni, interpreți, conducători de caravane, oameni care conduceau măgari, mineri, constructori, pietrari, militari. Printre ei erau și canaaniți care trăiau în Egipt, atât printre oficiali, cât și printre oamenii de condiție modestă. Inscripțiile cu scriere alfabetică ar proveni de la mineri canaaniți neștiutori de carte, care nu știau să citească limba egipteană, dar și așa puteau deduce ce obiecte reprezentau hieroglifele pictografice. Astfel, majoritatea caracterelor scrierii protosinaitice sunt adaptări ale unor hieroglife egiptene, dar acestea nu sunt folosite cu valoarea lor logografică, adică nu reprezintă cuvintele ilustrate de hieroglife, ci pentru a reda primul sunet al acelor cuvinte în limba lor. De exemplu, pentru consoana [b] au folosit hierogliful ce reprezintă o casă, pentru că în limba lor, numele casei este bet. Literele care nu provin din hieroglife ar fi fost create de autorii inscripțiilor, de exemplu pictograma palmei pentru sunetul [k], numele palmei fiind în limba lor kaf. Sunt redate numai consoane. La descifrarea inscripțiilor a contribuit în mare măsură una bilingvă. Textul egiptean se traduce „Cel iubit de Hathor, stăpâna turcoazei”, iar textul canaanit este m-’-h-(b) B-‘-l-[t] „Cel iubit de Baalat”, Hathor fiind o zeiță a egiptenilor, iar Baalat, (în traducere „Stăpâna”) una a cananeenilor^[12].

Ipoteza lui Goldwasser este contrazisă de cea a lui Brian E. Colless. Acesta presupune că alfabetul protosemitic din Canaan rezultă din simplificarea treptată a unei scrieri silabice descoperite în inscripții la Byblos, care nu a fost descifrată, și că nu putea fi realizat decât de cărturari. Această ipoteză se bazează pe faptul că mai multe semne ale inscripției de la Byblos seamănă cu litere din alfabetul fenician, iar 18 din cele 22 de litere ale acestuia au corespondente în scrierea de la Byblos^[13].

Altul dintre primele alfabete cunoscute este cel ugaritic, descoperit în inscripții pe plăci de argilă datate între secolul al XIV-lea î.Hr. și secolul al XII-lea î.Hr. Este o scriere consonantică cu litere cuneiforme. Era folosită pentru scrierea limbii ugaritice, o limbă semitică de nord-vest, vorbită la Ugarit, un oraș port situat în actuala Sirie, în apropiere de Latakia, în locul numit Ras Shamra. Acest alfabet a mai fost folosit și pentru o limbă cu totul diferită, cea a hurienilor, care trăiau și ei în regiune. Nu s-a stabilit dacă există vreo legătură între scrierea ugaritică și cea protosinaitică, dar scrierea protosinaitică fiind datată cu câteva secole înaintea celei ugaritice, prima putea fi cunoscută la Ugarit, iar alfabetul ugaritic să fie o transcriere cuneiformă a celuilalt alfabet protosemitic. Nu este stabilit nici dacă scrierea ugaritică a contribuit sau nu la dezvoltarea în continuare a alfabetelor^[14].

Cercetătoarea în istoria popoarelor semitice Françoise Briquel-Chatonnet presupune că una sau ambele scrieri protosemitice au evoluat în două direcții. Una dintre direcțiile evolutive duce la unele scrieri găsite în Peninsula Arabică, dintre care singura care s-a păstrat este alfabetul gî'îz. Altă direcție ajunge la alfabetul fenician. Cercetătoarea a propus o schemă a evoluției scrierilor alfabetice, al căror început este^[15]:

──o scrieri protosemitice
  ├─o protosinaitică
  ├─o ugaritică
? ?[16]
 |└─o scrieri arabice
 |  ├─o nord-arabice (safaitică, tamudică etc.)
 |  └─o sud-arabice
 |    └─o himiarită
 |    └─o gî'îz
 └─o feniciană

Goldwasser 2010 presupune că scrierea protosinaitică a ajuns în Canaan prin intermediul unor caravane de canaaniți plecați din Egipt. Timp de mai multe secole, scrierea alfabetică a fost răspândită de asemenea caravane, dar a fost foarte puțin folosită. În timp, formele literelor s-au schimbat, dar și-au păstrat o vreme valoarea pictografică. În cursul secolului al XII-lea î.Hr., civilizațiile din Egipt și Mesopotamia au decăzut în favoarea popoarelor semitice din Orientul Apropiat, printre care fenicienii. Aceasta a contribuit, în cursul secolului al IX-lea î.Hr. la impunerea scrierii alfabetice în toată această regiune, inclusiv în organismele oficiale, sub forma alfabetului fenician, în care s-a stabilit și o ordine convențională a literelor. Între timp, valoarea pictografică a literelor a dispărut, dar a rămas numele lor, care o evocă, inclusiv în cazul alfabetului ebraic modern, unul dintre urmașii alfabetului fenician. Astfel, numele primei litere, alef, înseamnă „bou”, litera provenind din pictograma egipteană ce reprezintă un cap de vită, a celei de-a doua este bet „casă” (vezi mai sus) etc. Numele ebraic al alfabetului, alefbet este format din numele primelor două litere^[12].

 

Din alfabetul fenician au evoluat în primul rând alfabetele limbilor semitice din Orientul Apropiat și Orientul Mijlociu. Dintre acestea, cel aramaic este important ca predecesor și al scrierii unor limbi din alte familii, chiar din regiuni foarte îndepărtate de regiunea limbii aramaice. Schema lui Briquel-Chatonnet 2005 continuă cu alfabetele:

 ──o fenician
      ├─o paleo-ebraic
      ├─o punic
      ├─o aramaic
      | ├─o ebraic modern
      | ├─o central-asiatice: sogdian, uigur, mongol, manciurian etc.
      | ├─o kharoshthi
      | ├─o brahmi
      | ├─o nabatean
      | └─o siriac
      | :[17]
      |   └─o arab modern

Comerțul fiind una din principalele ocupații ale fenicienilor, aceștia îl practicau navigând în Bazinul mediteranean. Astfel, și grecii antici au preluat alfabetul de la ei, împreună cu numele literelor: alfa, beta etc. De la acestea provine numele internațional al alfabetului, adoptat și pentru alte scrieri fonemice. Alfabetul grec s-a îmbogățit cu litere pentru toate vocalele limbii și a devenit predecesorul altor alfabete, ale unor limbi din diverse familii:

      ──o grec
        ├─o etrusc
        | └─o latin
        ├─o copt
        ├─o georgian
        ├─o armean
        └─o chirilic

Alfabetul latin a început să se răspândească odată cu creștinismul reprezentat mai târziu de biserica catolică. A ajuns să fie cel mai răspândit în lume, fiind folosit pentru limbi dintr-o mare diversitate de familii, inclusiv datorită faptului că a fost adoptat și pentru multe limbi vorbite majoritar de persoane de altă religie, precum limba turcă și alte limbi turcice, vietnameza, indoneziana, limba tagalog din Filipine etc. A fost adaptat fiecăreia prin diferite metode, ca folosirea unor digrame sau a unor semne diacritice pentru a reda unele foneme și elemente prozodice.

Pentru limba română s-a renunțat la alfabetul chirilic român în cadrul procesului de modernizare a societății românești prin orientarea către Europa Occidentală. Trecerea la alfabetul latin nu a fost bruscă. A început în Transilvania, cu o primă Carte de cântece, în anii 1570-1573 și s-a reluat în secolul al XVIII-lea, datorită Bisericii Române Unite cu Roma. S-a încheiat în Principatele Unite, în 1862, după o perioadă când s-a folosit un alfabet de tranziție mixt, latino-chirilic.

Pentru limba slavă veche, doi călugări greci, frații Chiril și Metodiu, au creat alfabetul glagolitic pe baza alfabetului grec, cu scopul răspândirii creștinismului printre popoarele slave. Discipolii lor l-au transformat în ceea ce s-a numit alfabetul chirilic. Acesta a fost folosit la toate popoarele slave care au adoptat creștinismul ortodox, dar și în țările române.

Forma literelor alfabetului chirilic folosit în secolul al XXI-lea este cea adoptată mai întâi în Rusia. Acest alfabet diferă prin unele detalii de la o limbă la alta, pentru a fi adaptat acestora. Se folosește pentru limbile slave de est, pentru cele slave de sud, în afară de croată și slovenă, pentru majoritatea limbilor altele decât slave din fosta Uniune Sovietică, precum și pentru limba mongolă. Înainte de dezmembrarea Uniunii Sovietice, alfabetul chirilic s-a folosit pentru toate limbile din Asia Centrală și pentru așa-zisă limbă moldovenească, dar unele au renunțat la el în favoarea alfabetului latin. Limba sârbă și cea muntenegreană se scriu atât cu alfabetul chirilic, cât și cu cel latin.

Acest alfabet s-a răspândit tot ca purtător al unei religii, al islamului, odată cu cuceririle arabilor în Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, precum și în urma adoptării islamului în Asia Centrală și mai la sud în Africa. Și alfabetul arab a servit sau servește la scrierea unor limbi din alte familii decât araba, cum sunt persana sau urdu. Pentru mai multe limbi s-a renunțat la folosirea sa, ca în cazul limbilor din Asia Centrală sovietică, în favoarea alfabetului chirilic, sau pentru limba turcă, în favoarea alfabetului latin.

Alfabetul limbii coreene, numit hangul în Coreea de Sud și chosŏn'gŭl în Coreea de Nord, a fost creat în 1443, de regele Sejong cel Mare de Joseon, care a domnit între 1418 și 1450. Scopul lui era să ușureze învățarea citirii și scrierii, prin urmare răspândirea științei de carte în condițiile în care se folosea scrierea cu caractere chineze, mult mai greu de învățat. Acest alfabet s-a generalizat numai în secolul al XX-lea, după al Doilea Război Mondial.

Acest alfabet și scrierea cu el au unele particularități față de celelalte alfabete, care decurg din faptul că a fost creat în mod conștient.

Consoanele sunt notate cu semne care imită schematic forma organelor articulatorii, pentru a sugera trăsăturile lor principale. De exemplu, semnul ᄀ notează fonemul /g/, sugerând forma limbii când rădăcina ei îngreunează trecerea aerului între ea și vălul palatului pentru a-l pronunța, deci caracterul său velar. Acesta este și semnul de bază pentru perechea surdă a acestui fonem, /k/, ce se realizează numai aspirat ([kʰ]). Pentru această trăsătură suplimentară se adaugă o liniuță semnului de bază, care devine ᄏ.

Vocalele sunt notate cu semne simbolice reprezentând Pământul (linie orizontală), Soarele (liniuță orizontală scurtă) și Omul (linie verticală). De exemplu, vocala /i/ este redată cu semnul ㅣ, iar [a] cu ㅏ, la care liniuța orizontală semnalează că poate forma un diftong cu [i]. Diftongul efectiv, [ja], este notat adăugându-se încă o liniuță orizontală (ㅑ).

Semnele sunetelor care formează o silabă nu sunt numai înșiruite, ci formează un grup inclus într-un pătrat în care semnele pot fi plasate fie alăturat, fie unul sub altul, fie unele alăturate și altul sub ele, după anumite reguli. De exemplu, cuvântul „hangul” se scrie 한글. În prima silabă sunt semnele pentru [h] și [a] alăturate, cu cel pentru [n] sub ele, iar în a doua silabă, semnele pentru [g], [u] și [l] sunt plasate unul sub altul.

În afara scrierii obișnuite există și alte sisteme de semne pentru comunicarea prin limbă, în care semnele corespund literelor unor alfabete și, eventual, altor semne folosite în scriere.

Alfabetul Braille, creat între 1821 și 1825 pentru orbi, reprezintă literele și alte semne folosite în scriere prin câte o matrice de șase puncte dispuse în coloane verticale de câte trei. Fiecare semn este reprezentat de pozițiile unui anumit număr de puncte în relief față de altele din aceeași matrice care nu sunt în relief. De exemplu, litera a este redată printr-un punct în relief în stânga sus, iar l prin cele trei puncte din stânga în relief.

Alfabetul Morse a fost creat în anii 1830 pentru transmiterea de mesaje prin telegraful electric. În acest alfabet, literele și celelalte semne folosite în scris sunt redate prin serii de semne mai scurte și mai lungi unele față de altele. Acestea pot fi puncte și linii pe hârtie, impulsuri de lumină sau de sunet mai scurte și mai lungi etc. Acestea au fost vocalizate. În vorbire, elementelor seriilor le corespund silabe: semnul mai scurt din interiorul unei secvențe este reprezentat de silaba di, cel de la sfârșitul unei secvențe de dit, iar semnul mai lung de dah. De pildă, litera a este redată printr-un di și un dah, deci di-dah, iar l prin di-dah-di-dit.

Tot literele alfabetului sunt redate de alfabetul semafor, folosit încă de la începutul secolului al XIX-lea în marină. Literele sunt reprezentate de pozițiile a două fanioane, care le sunt date de un marinar cu fața spre observator. De exemplu, litera a este semnalată de fanionul ținut de mâna dreaptă cu brațul neîndoit din cot oblic în jos și cea stângă cu brațul neîndoit vertical în jos, iar litera l prin fanionul drept ținut cu brațul neîndoit oblic în jos și cel stâng cu brațul neîndoit oblic în sus^[18].

S-au creat sisteme de comunicare și pentru surzi, numite limba semnelor, care în principal semnalează cuvinte sau entități mai mari, prin diverse gesturi și mimici, dar în cadrul unora există și semnalizarea literelor alfabetului (alfabetul manual) pentru cuvinte a căror ortografie trebuie redată exact. Aceasta se face prin poziția degetelor unei mâini și mișcări ale mâinii. De exemplu, în alfabetul manual francez, litera a se semnalează cu degetul mare întins orizontal și celelalte îndoite. Unele poziții imită litere ale alfabetului latin, bunăoară litera L, cu degetul mare și cel arătător întinse și celelalte trei îndoite^[19].

• fr Briquel-Chatonnet, Françoise, La Révolution de l'alphabet (Revoluția alfabetului), Les collections de l'Histoire, nr. 29, 2005
• en Bussmann, Hadumod (coord.), Dictionary of Language and Linguistics Arhivat în 23 ianuarie 2022, la Wayback Machine. (Dicționarul limbii și lingvisticii), Londra – New York, Routledge, 1998, ISBN 0-203-98005-0 (accesat la 22 septembrie 2022)
• en Cock, Joe, A linguist explains why Korean is the best written language (Un lingvist explică de ce coreeana este cea mai bună limbă scrisă), Insider, 28 iunie 2016 (accesat la 22 septembrie 2022)
• en Colless, Brian E., The origin of the alphabet: an examination of the Goldwasser hypothesis (Originea alfabetului: o examinare a ipotezei Goldwasser), Antiguo Oriente: Cuadernos del Centro de Estudios de Historia del Antiguo Oriente, vol. 12, 2014, p. 71-103 (accesat la 22 septembrie 2022)
• en Daniels, Peter T., Fundamentals of Grammatology (Noțiunile fundamentale ale gramatologiei), Journal of the American Oriental Society, anul 110, nr. 4, 1990, p. 727-731 (accesat la 22 septembrie 2022)
• fr Dubois, Jean et al., Dictionnaire de linguistique (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002 (accesat la 22 septembrie 2022)
• en Eifring, Halvor și Theil, Rolf, Linguistics for Students of Asian and African Languages (Lingvistică pentru studenții în limbi asiatice și africane), Universitatea din Oslo, 2005 (accesat la 22 septembrie 2022)
• en Goldwasser, Orly, How the Alphabet Was Born from Hieroglyphs (Cum s-a născut alfabetul din hieroglife), Biblical Archaeology Review, anul 36, nr. 2, 2010 (accesat la 22 septembrie 2022)
• hu Kálmán, László și Trón, Viktor, Bevezetés a nyelvtudományba Arhivat în 5 iunie 2023, la Wayback Machine. (Introducere în lingvistică), ediția a II-a, adăugită, Budapesta, Tinta, 2007, ISBN 978-963-7094-65-1 (accesat la 22 septembrie 2022)
• en Pardee, Denis, Ugaritic, Woodard, Roger D. (coord.), The Ancient Languages of Syria-Palestine and Arabia (Limbile vechi din Siria-Palestina și Arabia), Cambridge, Cambridge University Press, 2009, ISBN 9780511486890, p. 5-35 (accesat la 22 septembrie 2022)

• Abjad
• Abugida
• Alfabetul Fonetic Internațional
• Alfabetul fonetic NATO
• Listă de alfabete vechi
• Literă
• Ordine alfabetică
• Scriere

• en Complete Alphabets (Alfabete complete) (accesat la 22 septembrie 2022)
• en Museum of the Alphabet Arhivat în 25 februarie 2009, la Wayback Machine. (Muzeul Alfabetului) (accesat la 22 septembrie 2022)
• Vladimir Moșoglu, Unde a apărut primul alfabet?, Inbors, 6 decembrie 2014 (accesat la 22 septembrie 2022)