Obol (monedă)

Obol din istorie

Șase oboli în formă de tijă descoperiți la Heraionul din Argos. Șase oboli care formează o singură drahmă..

Obol de argint din Atena, datat între 515–510 î.Hr. Obv. Gorgoneion Rev.

Obolul lui Charon. Secolul al V-lea î.Hr..

LUCANIA, Metapontion. c. 425–350 BC. Æ 21 mm.

Un obol al regelui greco-bactrian Demetrius, cu un diametru de 12 mm.

Un obol din secolul al XIX-lea din Insulele Ionice ocupate de britanici.

Obolul (la plural oboli) este o unitate monetară care a circulat în Grecia Antică, apoi în Europa Evului Mediu, precum și în Europa modernă.

Substantivul din română obol este un împrumut din franceză obole^[1], eventual din latină obolus^[1], iar cuvântul francez obole este împrumutat din latină: obolus^[2][3], eventual din limba greacă veche: ὀϐολός / obolos. ^[2][3]

Obolul (substantiv de genul masculin; iar la plural: oboli)^[4] este numele unei vechi monede, de mică valoare, folosită în Antichitatea greacă.

Obolul (în limba greacă veche ὀϐελός / obelós, iar în greaca veche attică ὀϐολός / obolós, la plural ὀβολοί, transliterat [oboloí], mai întâi cu sensul de „frigare”^[5]) este o monedă din Grecia antică, care valora 1/6 dintr-o drahmă.

În etalonul monetar atenian, obolul cântărea 0,72 grame. Era divizat în opt chalki. În etalonul eginetic, utilizat în Peloponez, obolul cântărea 1,04 grame, Mai întâi a fost bătut din argint apoi, începând din epoca elenistică, din bronz. Potrivit lui Plutarh^[6]spartanii utilizau în perioada clasică o monedă de fier. El explică și etimologia cuvintelor obol: „frigare” și drahmă: „mână”: în trecut, grecii foloseau bare de fier sau de bronz drept monedă .

Iată multiplii și subdiviziunile obolului:

• tetrobol - 4 oboli
• triobol (sau hemidrachme) - 3 oboli
• diobol - 2 oboli
• obol
• trihemiobol - 1 ½ obol
• tritartemorion - 3/4 obol
• hemiobol - 1/2 obol
• trihemitartemorion - 3/8 obol
• tetartemorion - 1/4 obol
• hemitartemorion - 1/8 obol ( = 1 chalk)

• 1 litru de ulei de măsline: 2 oboli
• 1 mică amforă: 2 oboli
• Taxă de participare la o activitate publică: 3 oboli

• 1 talant = 60 mine = 3.000 de stateri = 6.000 de drahme = 36.000 de oboli
• 1 mină = 50 de stateri = 100 de drahme = 600 de oboli
• 1 stater = 2 drachme
• 1 drahmă = 6 oboli
• 1 obol = 8 chalkoi

În Grecia Antică, se punea sub limba unei persoane decedate o monedă, de obicei un obol până la trei oboli, întrucât, în mitologia greacă, Charon, luntrașul lui Hades, îi trece pe cei proapăt morți peste râul Acheron (sau potrivit altor surse peste Styx), dacă își puteau plăti călătoria. Se spune că cei care nu puteau plăti pribegeau o sută de ani pe malul râului Acheron, revenind uneori și perturbând viața celor rămași în viață.

În sistemul monetar roman, obolul valora a patruzeci și opta parte dintr-o uncie, adică 0,57 grame de aur, însă nu a luat niciodată forma unei monede metalice.

Obolul medieval (în latină obolus, substantiv de genul masculin) era o valoare de cont și o monedă de cupru divizionară a denierului, având valoarea unei jumătăți de denier. Obolul medieval urmează, prin urmare, fluctuațiile denierilor atât ca valoare cât și ca greutate sau ca titlu de metal prețios. Abrevierea sa în texte este un o barat sau literele ob.

În Evul Mediu, obolul era evaluat la o jumătate de denar. În Flandra și în Franța obolul mai era cunoscut sub numele de maille, în Țările de Jos de Nord ca Mite dublu, în timp ce în Anglia s-a dezvoltat ca jumătate de penny (Halfpenny). În timp ce în Europa Occidentală obolul a dispărut treptat, ca urmare a a unei mari inflații, în Europa Răsăriteană, obolul a dăinuit mult mai mult timp: ultimii oboli au fost emiși în Ungaria, în 1705, iar în Insulele Ioniene, până prin 1863, când au fost înlocuiți de drahma grecească.

Vreme îndelungată, s-a crezut că obolul, în Franța, fusese creația secolului al IX-lea, dar cercetări recente au arătat că obolii au existat încă de la sfârșitul perioadei merovingiene ^[7] și începutul perioadei carolingiene ^[8]. Acești oboli din secolul al VIII-lea au particularitatea de a fi bracteați și cu o singură față, contrar tradiției franceze posterioare lor, începând din secolul al IX-lea, cu un diametru mai mic decât denierii, însă bătuți pe cele două fețe.

În Franța, obolul valora 4/8 de denier, pita 2/8, iar semipita 1/8. Atunci când se anunța un preț, după ce se spuneau livrele, sols și denierii, se enunțau fracțiunile de denieri, în oboli, pite și semipite. ^[9].

Începând din secolul al XVII-lea, cum denierul, și prin urmare obolul, cunoscuse o devalorizare continuă de-a lungului întregului Ev Mediu, cuvântul obol s-a întrebuințat cu sensul de „sumă de bani minimă”, apoi, din secolul al XIX-lea, cu sensul de „cadou de mică valoare”^[10].

Începând cu anul 1819, autoritățile britanice au pus în circulație, în Insulele Ioniene, o monedă metalică, cunoscută sub denumirea de obol ionian. Această monedă a fost înlocuită cu drahma greacă, atunci când a fost realizată unirea Insulelor Ioniene cu Grecia.

În Grecia modernă, obolul reprezintă un decigram (0,1 g), dar în sens figurat, prin obol se înțelege o contribuție mică în bani. Un sens identic îl întâlnim și în alte limbi moderne, printre care și limba română; în acest caz, substantivul românesc obol este de genul neutru, iar pluralul său este oboluri.^[4]

• Pierre Chantraine, Dictionnaire étymologique de la langue grecque, Paris, Klincksieck, 1999 (édition mise à jour) (ISBN 2-252-03277-4) la articolul ὀϐελός.
• Plutarh, Vieți Paralele, traducere, notă introductivă, notițe introductive și note de prof.univ. N.I.Barbu, Editura Științifică, București (1960-1971)
• Stevens, Susan T., Charon’s Obol and Other Coins in Ancient Funerary Practice. Phoenix 45 (1991) 215–229
• Tyll Kroha, Münzen sammeln. Ein Handbuch für Sammler und Liebhaber. Klinkhardt & Biermann, Braunschweig 1961, 1968, München 1985 (6.Aufl.). ISBN 3-7814-0249-5
• Kurz, K., Mince starověkého Řecka a Říma: antická numismatika. Praha: Libri, 2006 - 264 s. : il. ; 27 cm ISBN 80-7277-232-5
• Vandas J., Mince a platidla. Praha: Magnet-Press, 1994 - 220 s. ISBN 80-85847-15-9
• Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989
• Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, Editura Mondero, București, 1992, ISBN 973-9004-09-2
• George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, Casa Editorială Odeon, București, 1992, ISBN 973-9008-28-3
• N.A.Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, Editura Lider, București, 2003, ISBN 973-629-035-2
• Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Univers Enciclopedic, București, 2005, ISBN 973-637-087-x sau ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2010, ISBN 978-606-8162-08-9.
• Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7
• Émile Littré, Le dictionnaire de la langue française, Paris. Spre lucrare online
• Paul Robert, Le Petit Robert 1, par... , Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française, rédaction dirigée par A. Rey et J. Rey-Debove, Le Robert, Paris, 1992 ISBN 2-85036-186-0.
• Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique de la langue française par..., Librairie Larousse, Paris, 1977 ISBN 2-03-020210-X
• Alain Rey, Marianne Tomi, Tristan Hordé, Chantal Tanet, Dictionnaire historique de la langue française, SNL, Le Robert, Paris, 1998, 4.300 de pagini, format: 13,8 cm x 20,8 cm. ISBN 2-85036-532-7

• en Portal de numismatică greacă și romană Arhivat în 4 decembrie 2008, la Wayback Machine.
• en Monede grecești: interpretare și link-uri Arhivat în 16 iunie 2009, la Wayback Machine.
• ro Romanian coins: Dicționar
• ro Harta comorii: Dicționar de numismatică