[go: up one dir, main page]
More Web Proxy on the site http://driver.im/Sari la conținut

Simon Petru

Modifică legăturile
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Apostolul Petru)
Sf. Apostol Petru
Date personale
Poreclă𐡊𐡉𐡐𐡀 Modificați la Wikidata
Născutcca. 1 î.e.n.–1 e.n.[1]
Betsaida
Decedatcca. 67 d.Hr.[2]
Roma, Italia
ÎnmormântatNecropoli vaticana[*][[Necropoli vaticana (cemetery underneath the Vatican City)|​]] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluipedeapsa cu moartea (răstignire) Modificați la Wikidata
Frați și suroriSfântul Andrei Modificați la Wikidata
Căsătorit cuSotia sfantului apostol Petru[*]​
Eden[*][[Eden (semi-fictional character from the TV series "The Chosen"; Saint Peter's wife)|​]] () Modificați la Wikidata
ReligieJewish Christian[*][[Jewish Christian (members of the Jewish movement that later became Christianity)|​]] Modificați la Wikidata
Ocupațieprezbiter[*]​
pescar
episcop catolic[*]​ Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiRoma Modificați la Wikidata
Venerație
Venerat înÎntreaga creștinătate
Rămășițe pământeștiBazilica Sfântul Petru din Roma, Italia
Sărbătoare29 iunie
ÎnsemneCrucea cu capul în jos și cheile raiului
PatronajeItalia și Siria
Alte informațiiConsiderat drept primul papă al Romei. Fratele Sf. Apostol Andrei
Sfinți
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Statuia Sfântului Petru din fața Bazilicii Sf. Petru, reprezentat cu cheile Raiului

Simon Petru, sau Shimon Bar-Yona, Kefa (arameică: כיפא), cunoscut ca Sfântul Petru sau Apostolul Petru (în greacă:O Απόστολος Πέτρος), în folclor Sânpetru; n. 1 î.Hr., Betsaida, Districtul de Nord, Israel – d. 65 d.Hr., Roma antică (oraș)⁠(d), Imperiul Roman) a fost un pescar evreu din Betsaida (localitate pe malul nordic al lacului Genesareth, astăzi probabil el-Araj sau et-Tell, Israel), unul din primii discipoli ai lui Isus din Nazaret. Simon Petru este considerat, în mod tradițional, ca unul dintre cei doisprezece apostoli. A fost fratele mai mare al apostolului Andrei. Tradiția bisericească îl consideră drept primul episcop al Romei, asupra consecințelor care decurg din acest fapt existând divergențe între Biserica Catolică și Bisericile Ortodoxe.

Viața

[modificare | modificare sursă]

Conform datelor din Evanghelia lui Ioan, Petru și fratele său, Andrei, ar fi fost originari din Betsaida (Ioan 1:44). În conformitate cu Evanghelia lui Marcu (cea mai timpurie), Petru a locuit în Capernaum, la marginea Lacului Ghenezaret (Ginossar sau Kineret) din Galileea. Petru a fost căsătorit.[3][4] Acolo avea o casă în care locuia cu soacra sa (în acest sens, vezi Marcu 1:30-31, precum și Luca 4:38).

Discipol al lui Isus din Nazaret

[modificare | modificare sursă]

Numele său inițial a fost Simon Bar Yona (în ebraică שמעון בר יונה - Șimon, fiul lui Yona). Conform evangheliștilor Marcu, Luca și Ioan, Isus l-a numit "piatră" (în aramaică "Kefa"), nume consemnat sub forma Πετρος în greacă și tradus în latină ca Petrus.

După moartea lui Isus pe cruce

[modificare | modificare sursă]

Petru a fost unul dintre întemeietorii primei comunități iudeo-creștine din Ierusalim (împreună cu apostolii Iacob, fratele lui Isus și Ioan). A fost de părere că numai evreii pot fi convertiți la creștinism. A avut unele controverse ideologice cu Apostolul Pavel. Pavel a susținut ideea universalității noii credințe, a necesității răspândirii noii religii și la alte popoare, nu numai la evrei.

După decapitarea Apostolului Iacob cel Bătrân în anul 44 e.n., la ordinul regelui Irod Agrippa I (40-44 d.Hr.) a fost arestat și Petru, după revenirea sa în Ierusalim. Ar fi fost ținut în lanțuri, între alți doi deținuți, dar eliberat, în mod miraculos, de un înger (Faptele Apostolilor, 12). După ce Iacob cel Tânăr a devenit șeful comunității iudeo-creștine din Ierusalim, Petru a făcut o călătorie la Antiochia (în Turcia de astăzi), după care i s-a pierdut, pentru o vreme, urma.

Ultimii ani și martiriul

[modificare | modificare sursă]
Sfinții Petru și Pavel pe de o parte, Simon Magul și împăratul Nero pe de alta, mozaic din sec. al XII-lea, Cappella Pallatina, Palermo
Prăbușirea lui Simon Magul în prezența Sfântului Petru (în stânga, cu o cheie în mână), capitel romanic, Catedrala din Autun

Ajuns la Roma în jurul anului 57 e.n., Petru a devenit șeful comunității iudeo-creștine din Roma, unde l-a reîntâlnit pe Pavel. Una din legende afirmă că Petru și Pavel ar fi cauzat prăbușirea și moartea lui Simon Magul în timpul unui zbor al acestuia în fața împăratului Nero (54-68 e.n.), ceea ce le-a atras arestarea. După o altă legendă, Petru și Pavel ar fi fost arestați în timpul represiunilor anticreștine declanșate de împăratul Nero după incendierea Romei în anul 64 e.n. Ar fi fost ținuți închiși în „Carcera Mamertinică”, situată între Capitoliu și Forumul Roman. Carcera consta din două celule suprapuse: o celulă superioară (închisoarea Romei) și o celulă inferioară (cea mai veche cameră din Roma, numită din anul 300 e.n. „Tullianum”). Mai târziu, capela amenajată în „Tullianum” a primit numele de „San Pietro in Carcere” - „Sf. Petru în Carceră”.

Conform scrierii Acta Petri⁠(en)[traduceți] din sec. al II-lea, Petru a fost condamnat la moarte și executat prin crucificare cu capul în jos (la cererea lui), spre a se deosebi de modul răstignirii lui Isus, în jurul anului 67 e.n., lângă fostul circ al lui Caligula și Nero, în afara zidurilor Romei, pe terenul numit „Agger Vaticano”, și îngropat în apropierea Circului, în cimitirul-necropolă al celor neînstăriți, de lângă șirul de cavouri ale unor cetățeni romani mai bogați.

Mormântul lui Petru

[modificare | modificare sursă]

Istoricul Eusebiu de Cezareea (260-339) a menționat relatările diaconului roman Gaius din jurul anului 200, care a susținut că ar cunoaște locul unde se găsește mormântul lui Petru. Acolo s-ar găsi o inscripție, pe care stau scrise numele lui Isus și al lui Petru. În jurul anului 160, comunitatea creștină din Roma a înălțat un prim monument pe acel loc. Pe baza informațiilor lui Eusebiu de Cezareea și a monumentului existent, împăratul Constantin cel Mare (306-337) a dezgropat presupusul schelet, după care l-a reașezat în același loc, acoperind, totodată, mormântul cu un monument prevăzut cu o nișă cu marmoră („Tropaion”). Pe „Tropaionul” constantinian, păstrat până în zilele de azi, stă inscripția prescurtată (în limba greacă): Petr ene (Petros enestin= Petru se găsește înăuntru). În anul 324, Constantin cel Mare a ordonat nivelarea dealului „Agger Vaticano”, rambleierea părților supraterane ale vechiului cimitir, decaparea cavourilor din vechea necropolă (ce depășeau nivelul zero al terenului) și construcția unei bazilici dedicate lui Petru, păstrând monumentul „Tropaion” ca axă a altarului.

Cercetările din anii 1940

[modificare | modificare sursă]
O cruce a Sfântului Petru este o cruce latină inversată

Papa Pius XII a dispus, în anul 1939, efectuarea unor săpături arheologice sub Bazilica San Pietro din Roma, spre a se constata dacă mormântul și osemintele aparțin într-adevăr lui Petru. Cercetările au avut loc între anii 1940-1949. Analiza antropologică a scheletului a indicat lipsa oaselor de la genunchi în jos, ceea ce, după unii, ar putea fi un indiciu că scheletul ar aparține lui Petru, în ipoteza că ar fi fost crucificat cu picioarele în sus, iar la coborârea de pe cruce picioarele ar fi fost retezate de la genunchi. Împotriva acestei ipoteze stau două argumente:

  • nu s-au găsit urme de străpungere ale mâinilor cu piroane
  • reconstituirea nu arată că ar fi vorba de un bătrân de 60-70 ani, cu o statură impunătoare (cum se spune că ar fi fost Petru)

Craniul lui Petru, împreună cu presupusul craniu a lui Pavel, au fost duse și păstrate (până în ziua de azi) în cutia-osuar de sub altarul din bazilica San Giovanni in Laterano din Roma.

Petru la Roma

[modificare | modificare sursă]

Primatul papal se bazează, conform tradiției catolice, pe succesiunea apostolică de la Petru până în prezent. Noul Testament nu spune nimic despre faptul că Petru s-ar fi aflat la Roma, dar tradiția Bisericii afirmă o astfel de prezență.[5]

Nu există dovezi clare biblice sau științifice care să ateste sau să facă dovadă ca apostolul Petru a stat prea mult la Roma.[6][7][8][9] În general, așa stau lucrurile cu aproape toate mărturiile despre apostoli și sfinți: ele sunt, mai degrabă, fantezii teologice decât realități sau izvoare istorice,[10][11] lucru pe care îl afirmă însăși o definiție a cuvântului „hagiografie” din Marele dicționar de neologisme.[12] Hagiografiile, în special cele medievale, sunt folosite drept surse care puteau încorpora istoria instituțională și locală și ca izvoare istorice pentru practici religioase, obiceiuri și tradiții,[13] mai degrabă decât izvoare istorice despre personajele lor principale.

Faptul că Petru a fost episcop al Romei este confirmat de unele dovezi pozitive și, totodată, infirmat de dovezi negative.[14] În consecință, unii istorici au pus la îndoială această viziune tradițională a rolului lui Petru în Biserica Romană primară.[6][7][8][15][16] Totuși, cei mai mulți cercetători, atât catolici, cât și protestanți[17] , cu deosebire cei catolici,[2] conchid că Petru a fost, într-adevăr, martirizat la Roma, în timpul împăratului Nero.[10]

Relicve

[modificare | modificare sursă]

În secolul al XVI-lea vechea bazilică Sf. Petru a lui Constantin cel Mare a fost demolată pentru a face loc actualei Bazilici San Pietro. În bazilica "San Pietro in Vincoli" („Sf. Petru în lanțuri”) din Roma se păstrează în tabernaculul[18] de sub altar presupusele lanțuri cu care Petru ar fi fost legat în închisoarea din Ierusalim, precum și lanțurile din „Carcera Mamertinică”. Lanțurile din Ierusalim ar fi fost aduse la Roma de către Eudoxia, fiica împăratului Theodosius (379-395), soția co-împăratului Valentianus al II-lea (383-392), în urma unui pelerinaj la Ierusalim. Lanțurile din „Carcera Mamertinică” ar fi fost descoperite la începutul secolului al II-lea de către temnicerul roman Quirinus de Neuss.

„Quo vadis?“

[modificare | modificare sursă]

Conform Legendei Aurea de Jacobus da Voragine, publicată în secolul XIII, în preajma capelei „Quo vadis, Domine?” din Roma de pe Via Appia, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus, în momentul în care voia să fugă din Roma, spre a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: Quo vadis, Domine? („Încotro te-ndrepți, Doamne ?”), la care Isus i-ar fi răspuns: "Vado Romam venio iterum crucifigi" ("Am venit la Roma, spre a fi din nou crucificat"). Rușinat de observația lui Isus, Petru s-ar fi reîntors la Roma, primind martiriul.

Activitate

[modificare | modificare sursă]

Petru și-a început activitatea la Ierusalim, apoi a fost primul episcop al Antiohiei (Martirologiul roman, înainte de reforma calendarului, avea o sărbătoare a "Catedrei lui Petru de la Antiohia"). Apoi, a ajuns la Roma, centrul Imperiului, unde a suferit martiriul, încununându-și, astfel, drumul în slujba Evangheliei. De aceea, Roma a fost recunoscută ca sediu al succesorului lui Petru (Papa), iar "catedra" episcopului Romei o reprezintă pe cea a Apostolului desemnat de Christos să pască întreaga lui turmă.

Acest lucru este dovedit de Părinții Bisericii. De pildă, Irineu de Lyon (originar din Asia Mică) descrie Biserica Romei ca "cea mai mare și mai veche, cunoscută de toți; ... întemeiată și statornicită la Roma de cei doi apostoli preaslăviți, Petru și Pavel", adăugând: "Cu această Biserică, datorită înălțimii ei, trebuie să se acorde întreaga Biserică universală, așadar, credincioșii care sunt pretutindeni" (Adversus haereses III, 3, 2-3). De aceea, Catedra Episcopului Romei nu reprezintă numai slujirea creștinilor din Roma, ci misiunea de călăuzire a întregului Popor al lui Dumnezeu.

Sărbătoarea are o semnificație profund spirituală, fiind un semn privilegiat al iubirii lui Dumnezeu, Păstorul cel bun și veșnic, ce-și adună întreaga Biserică și o călăuzește pe calea mântuirii. O mărturie a Sfântului Ieronim face referire explicită la "catedra" lui Petru, ca loc sigur al adevărului și păcii: "Am hotărât să întreb catedra lui Petru, unde se află acea credință pe care buzele unui Apostol au preamărit-o; vin acum să cer hrană pentru sufletul meu aici, unde, într-o vreme, am primit veșmântul lui Christos. Nu urmez alt primat decât pe cel al lui Christos; de aceea, mă unesc cu frumusețea sa, deci cu Catedra lui Petru. Știu că pe această piatră este zidită Biserica" (Epistole, I, 15, 1-2).

Viziunea academică

[modificare | modificare sursă]

Majoritatea bibliștilor resping ideea că Petru ar fi scris ceva din Biblie.[19][20][21]

Unii istorici ai bisericii consideră că Petru și Pavel au fost martirzați sub domnia lui Nero,[22][23][24] în jurul anului 65 d.Hr. după Marele Foc al Romei.[note 1][25][26] În prezent, majoritatea cărturarilor catolici,[27] și mulți cărturari în general,[2] susțin opinia că Petru a fost martirizat la Roma sub domnia lui Nero.

În timp ce se acceptă că Petru a venit la Roma și a fost martirizat acolo, nu există dovezi istorice că ar fi deținut funcții episcopale acolo.[2][note 2] Conform celor două studii ample publicate de filologul german Otto Zwierlein⁠(de)[traduceți] în 2009[29] și respectiv 2013,[30] „nu există o singură dovadă literară de încredere (și nici dovezi arheologice) că Petru a fost vreodată la Roma.”[31][32][note 3]

Prima scrisoare a lui Clement din Roma, un document datat între anii 90 și 120, este una dintre primele surse aduse în sprijinul șederii lui Petru la Roma, dar Zwierlein pune la îndoială autenticitatea textului și dacă are vreo cunoștință despre viața lui Petru dincolo de ceea ce este cuprins în Noul Testament, adică Faptele Apostolilor.[31] De asemenea, scrisoarea nu menționează niciun loc anume, spunând doar: „prin invidie nedreaptă, a îndurat nu una sau două, ci numeroase munci și când a suferit în cele din urmă martiriul, a plecat la locul de glorie care i se cuvine” (cap. 5).[38]

O scrisoare către romani atribuită lui Ignatie de Antiohia ar putea implica faptul că Petru și Pavel aveau o autoritate specială asupra bisericii romane,[5] spunându-le creștinilor romani: „Eu nu vă poruncesc, așa cum au făcut Petru și Pavel” (cap. 4), deși Zwierlein spune că s-ar putea referi pur și simplu la Epistolele Apostolilor sau la lucrarea lor de misiune în oraș, nu la o autoritate specială dată sau acordată. Zwierlein pune la îndoială autenticitatea acestui document și datarea sa tradițională din c. 105-10, spunând că ar putea să apară din ultimele decenii ale secolului al II-lea în loc de la început.[31]

Istoricul antic Josephus descrie modul în care soldații romani se amuzau prin răstignirea criminalilor în diferite poziții,[39] și este probabil că acest lucru ar fi fost cunoscut de autorul „Faptelor lui Petru”. Poziția atribuită răstignirii lui Petru este astfel plauzibilă, fie că s-a întâmplat istoric, fie că a fost o invenție a autorului „Faptelor lui Petru”. Moartea, după răstignire cu capul în jos, este puțin probabil să fie cauzată de sufocare, „cauza morții obișnuite în răstignirea obișnuită”.[40]

Istoricii protestanți și seculari sunt în general de acord că probabil „nu a existat un singur episcop « monarhic » la Roma înainte de mijlocul secolului al II-lea... și probabil mai târziu”.[41]

Biserici închinate Sfântului Petru

[modificare | modificare sursă]
  • Bazilica San Pietro din Roma
  • Biserica „San Pietro in Gallicantu” („Sf. Petru la Cântatul cocoșului”) din Ierusalim, pe versantul estic al Dealului Sion, pe unul din prezumtivele locuri de amplasament a casei Marilor Preoți Ana (Anna, Hannas) și Caiafa (Kaiphas). În curtea acestei case, Petru ar fi fost recunoscut - după accentul galilean - de către o femeie de serviciu, negând de 3 ori, așa cum a prezis Iisus, înainte de cântatul cocoșului, că l-ar cunoaște pe Isus. În pivnița acelei biserici se găsește o carceră săpată în stâncă, în care Iisus ar fi fost ținut închis. Locul nu corespunde însă realului amplasament istoric al casei Marilor Preoți Anna și Caiafa.
  • Biserica „Sf. Petru” (sau „Biserica Primatului”) din Tabgha (mică localitate pe malul lacului Genesareth, la câțiva kilometri sud-vest de Capernaum), unde Isus ar fi reapărut apostolilor, făcând remarca lui Petru, interpretată ulterior (ca și cea din Caesarea Philippi) drept testament succesoral.
  • Bazilica San Pietro in Montorio cu monumentul „Tempietto” pe panta estică a „Dealului Gianicolo” din Roma, construită pe cel de al doilea loc presupus de crucificare a lui Petru.
  • Biserica Sfântul Petru din Cluj
  • Biserica Sf. Petru și Pavel din Sibiu
  • Catedrala Episcopală a Hușilor

Note de completare

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Istoricii dispută ideea că guvernul roman a făcut distincția între creștini și evrei înainte de modificarea de către Nerva a Fiscus Judaicus în 96. De atunci, evreii practicanți au plătit taxa, creștinii nu.
  2. ^ Margherita Guarducci, care a condus cercetările care au condus la redescoperirea reputatului mormânt al lui Petru în ultimele sale etape (1963–1968), concluzionează că Petru a murit la 13 octombrie 64 d.Hr. în timpul festivităților cu ocazia „dies imperii” sub împăratul Nero.[28]
  3. ^ Teza lui Zwierlein a provocat dezbateri.[33][34] Zwierlein a făcut un rezumat al tezei sale disponibil online în engleză.[35] Un volum editat în limba germană a fost, de asemenea, scris contra opiniilor lui Otto Zwierlein.[36][37]

Note bibliografice

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ „Petrus (Apostel)” (în germană). Fișier de Autoritate Integrat. Accesat în . 
  2. ^ a b c d O'Connor, Daniel William (). „Saint Peter the Apostle”. Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Online. p. 5. Accesat în . [M]any scholars… accept Rome as the location of the martyrdom and the reign of Nero as the time. 
  3. ^ Coogan, Michael (octombrie 2010). God and Sex: What the Bible Really Says (ed. 1st). New York, Boston: Twelve. Hachette Book Group. p. 36. ISBN 978-0-446-54525-9. OCLC 505927356. Accesat în . 
  4. ^ Bock, Darrell L. (). „The Good News of Da Vinci”. Christianity Today. Accesat în .  apud „Was Jesus Married”. Accesat în . 
  5. ^ a b "Peter, St. " F. L., Cross, The Oxford dictionary of the Christian Church, Oxford University Press, 2005
  6. ^ a b Brown, Raymond E. and Meier, John P. (). Antioch and Rome: New Testament Cradles of Christianity. Paulist Press. p. 98. ISBN 0809103397. As for Peter, we have no knowledge at all of when he came to Rome and what he did there before he was martyred. Certainly he was not the original missionary who brought Christianity to Rome (and therefore not the founder of the church of Rome in that sense). There is no serious proof that he was the bishop (or local ecclesiastical officer) of the Roman church—a claim not made till the third century. Most likely he did not spend any major time at Rome before 58 when Paul wrote to the Romans, and so it may have been only in the 60s and relatively shortly before his martyrdom that Peter came to the capital. 
  7. ^ a b Cullmann, Oscar (). Peter: Disciple, Apostle, Martyr, 2nd ed. Westminster Press. p. 234. In the New Testament [Jerusalem] is the only church of which we hear that Peter stood at its head. Of other episcopates of Peter we know nothing certain. Concerning Antioch, indeed… there is a tradition, first appearing in the course of the second century, according to which Peter was its bishop. The assertion that he was Bishop of Rome we first find at a much later time. From the second half of the second century we do possess texts that mention the apostolic foundation of Rome, and at this time, which is indeed rather late, this foundation is traced back to Peter and Paul, an assertion that cannot be supported historically. Even here, however, nothing is said as yet of an episcopal office of Peter. 
  8. ^ a b Chadwick, Henry (). The Early Church, rev. ed. Penguin Books. p. 18. No doubt Peter's presence in Rome in the sixties must indicate a concern for Gentile Christianity, but we have no information whatever about his activity or the length of his stay there. That he was in Rome for twenty-five years is third-century legend. 
  9. ^ Valantasis, Richard; Bleyle, Douglas K.; Haugh, Dennis C. (). The Gospels and Christian Life in History and Practice. Rowman & Littlefield Publishers. p. 240. ISBN 978-0-7425-7069-6. Accesat în . But how did Peter become associated with Rome when there is no historical evidence that he went there? This is how legends work. 
  10. ^ a b Sean McDowell, Did the Apostles Really Die as Martyrs for their Faith?, Biola Magazine, Fall 2013.
  11. ^ Jacques Berlioz, “Exempla: A Discussion and a Case Study, I. Exempla as a Source for the History of Women,” in Medieval Women and the Sources of Medieval History, ed. Joel T. Rosenthal (Athens, Georgia: The University of Georgia Press, 1990), 37 apud Jennifer M. Burns, MEDIEVAL QUEENS AS HOLY MOTHERS: SANCTITY IN THE IMAGE OF MARY, QUEEN OF HEAVEN HISTORIOGRAPHY: http://www4.wittenberg.edu/academics/hist/alivingstone/411/historiography/BurnsHistoriography.doc Arhivat în , la Wayback Machine.
  12. ^ „Hagiografie”, sensul 3. Marele dicționar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000.
  13. ^ Davies, S. (2008). Archive and manuscripts: contents and use: using the sources (3rd ed.). Aberystwyth, UK: Department of Information Studies, Aberystwyth University. p. 5.20. ISBN 978-1-906214-15-9
  14. ^ Vidmar, John (). The Catholic Church through the ages: a history. Books.google.com. ISBN 9780809142347. The evidence that Peter was "bishop" of Rome is corroborated by both positive and "negative" evidence. Positively, Clement's letter to the Corinthians situates Peter in Rome by mentioning his death there. Ignatius of Antioch writes to the Romans and says, "I do not command you as Peter and Paul did." The lists of Roman bishops given by Irenaeus and Tertullian support this, as does the honor given Peter's supposed burial place on Vatican Hill. Eamon Duffy's text for a BBC production, Saints and Sinners, soft-pedals the position of Peter as bishop. Duffy claims that there were five Christian neighborhoods in Rome, and that Peter could not possibly have been supervisor over all of them. One argument against this is the fact that the historical letters (from Paul, Ignatius, and Clement) are all addressed to "the Romans," and not one particular community in Rome. Historians cite negative evidence as well, namely that there is no rival tradition. No other city claims Peter as its bishop except Antioch, and even it conceded that Peter had moved on to Rome. 
  15. ^ J.N.D. Kelly, Oxford Dictionary of the Popes (Oxford University Press, 1996), p. 6. "Ignatius assumed that Peter and Paul wielded special authority over the Roman church, while Irenaeus claimed that they jointly founded it and inaugurated its succession of bishops. Nothing, however, is known of their constitutional roles, least of all Peter's as presumed leader of the community."
  16. ^ Building Unity, Ecumenical Documents IV (Paulist Press, 1989), p. 130. "There is increasing agreement that Peter went to Rome and was martyred there, but we have no trustworthy evidence that Peter ever served as the supervisor or bishop of the local church in Rome."
  17. ^ "most scholars, both Roman Catholic and Protestant,concur that Peter died in Rome" Keener, Craig S., The Gospel of Matthew: A Socio-Rhetorical Commentary, p. 425, n. 74, 2009 Wm. B. Eerdmans Publishing Company
  18. ^ Tabernacul (conf. DEX online): Dulăpior sau cutie de argint (în formă de biserică), în care se păstrează cuminecătura, mirul sau alte obiecte de cult
  19. ^ Dale Martin 2009 (lecture). "24. Apocalyptic and Accommodation" pe YouTube. Yale University. Accessed 22 iulie 2013. Lecture 24 (transcript) Arhivat în , la Wayback Machine.
  20. ^ Stephen L. Harris (). Understanding the Bible. Mayfield. p. 388. ISBN 978-1-55934-083-0. Most scholars believe that 1 Peter is pseudonymous (written anonymously in the name of a well-known figure) and was produced during postapostolic times. 
  21. ^ Stephen L. Harris (). Understanding the Bible: a reader's guide and reference. Mayfield Pub. Co. p. 295. ISBN 978-0-87484-472-6. Virtually no authorities defend the Petrine authorship of 2 Peter, which is believed to have been written by an anonymous churchman in Rome about 150 C.E. 
  22. ^ "Paul, St" Cross, F. L., ed. The Oxford Dictionary of the Christian Church. New York: Oxford University Press. 2005
  23. ^ Pennington, p. 2
  24. ^ „Papal Basilica – Saint Paul Outside-the-Walls”. Arhivat din original la . 
  25. ^ Wylen, pp. 190–192
  26. ^ Dunn, pp. 33–34
  27. ^ "most scholars, both Catholic and Protestant, concur that Peter died in Rome" Keener, Craig S., The Gospel of Matthew: A Socio-Rhetorical Commentary, p. 425, n. 74, 2009 Wm. B. Eerdmans Publishing Company
  28. ^ Rainer Riesner, Paul's Early Period: Chronology, Mission Strategy, Theology (Wm. B. Eerdmans Publishing, 1998) p. 65
  29. ^ Zwierlein, Otto (). Petrus in Rom. Walter de Gruyter. ISBN 9783110240580 – via Google Books. 
  30. ^ Zwierlein, Otto: Petrus und Paulus in Jerusalem und Rom. Vom Neuen Testament zu den apokryphen Apostelakten. Berlin: Walter de Gruyter, 2013. ISBN: 978-3110303315.
  31. ^ a b c Pieter Willem van der Horst, review of Otto Zwierlein, Petrus in Rom: die literarischen Zeugnisse. Mit einer kritischen Edition der Martyrien des Petrus und Paulus auf neuer handschriftlicher Grundlage, Berlin: Walter de Gruyter, 2009, in Bryn Mawr Classical Review 2010.03.25.
  32. ^ James Dunn, review of Zwierlein 2009, in Review of Biblical Literature 2010.
  33. ^ Siecienski, A. Edward (). The Papacy and the Orthodox: Sources and History of a Debate. Oxford University Press. ISBN 9780190245252 – via Google Books. 
  34. ^ Bloggers, Staff. „"Petrus im Rom" or Peter in Rome revisited”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  35. ^ „Has St. Peter ever been in Rome?” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  36. ^ Review of Petrus und Paulus in Rom.
  37. ^ Kok, Michael J. (). „Otto Zwierlein on the Traditions about Peter in Rome”. 
  38. ^ „The Primacy of Peter”. . 
  39. ^ Flavius, Josephus. „Jewish War, Book V Chapter 11”. ccel.org. Accesat în . 
  40. ^ The Holy Bible, according to the authorized version (A.D. 1611) – Frederic Charles Cook – J. Murray (1881) p. 350
  41. ^ Cambridge History of Christianity, volume 1, 2006, page 418

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Bamm, Peter. Frühe Stätten der Christenheit, München, 1964
  • Calvocoressi, Peter. Who's who in der Bibel, München, 1990
  • Damian, Sorin Dan, “Martiriul Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, Editura Herald, București, România, 2010 (163 pagini), ISBN 978-973-111-161-2
  • Deschner, Karlheinz. Abermals krähte der Hahn, Stuttgart, 1962
  • Faber-Kaiser, Andreas. Jesus starb in Kashmir, Berlin, 1998
  • Flusser, David. Jesus, Hamburg, 1968
  • von Glasenapp, Helmuth. Die nichtchristlichen Religionen, Frankfurt am Main, 1957
  • Gordon, Thomas. The trial - The life and inevitable crucification of Jesus, Londra, 1987
  • Grant, Michael. Jesus, Londra, 1977
  • Grant, Michael. Saint Paul, Londra, 1976
  • Hanselmann, Johannes. Kleines Lexikon kirchlicher Begriffe, München, 1969
  • Hoffmann, Hans-Detlef et alii Von Aaron bis Zypern – Lexikon biblischer Eigennamen, Gütersloh, 1983
  • Hörmann, Werner. Gnosis – Das Buch der verborgenen Evangelien, Augsburg, 1995
  • Keller, Hiltgart L. Reclams Lexikon der Heiligen und der biblischen Gestalten, Stuttgart, 1991
  • Lanczkowski, Johanna. Lexikon des Mönchtums und der Orden, Wiesbaden, 1997
  • Läpple, Alfred. Das Hausbuch der Heiligen und Namenspatrone, München, 1984
  • Lehmann, Johannes. Das Geheimnis des Rabbi J., München, 1990
  • Lincoln, Henry, Baigent, Michael și Leigh, Richard. The holy blood and the holy Grail, Londra, 1982
  • Lincoln, Henry, Baigent, Michael și Leigh, Richard. The Messianic Legacy, Londra, 1986
  • Obermeier, Siegfried. Starb Jesus in Kashmir?, Viena, 1983
  • Prause, Gerhard. Die kleine Welt des Jesus Christus, Hamburg, 1981
  • Rienecker, Fritz. Lexikon zur Bibel, Wuppertal, 1960
  • Rosenberg, Alfons. Jesus der Mensch, München, 1986
  • Ryzl, Milan. Die biblischen Wunder, München, 1990.
  • Schöps, Hans-Joachim. Die grossen Religionen der Welt, Zürich, 1968
  • Staufer, Ethelbert. Jerusalem und Rom, Berna, 1957
  • Wolandt, Holger. Jesus – Ein kritisches Lesebuch, München, 1993

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Simon Petru

Vezi și

[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
nu este 		Papă
30 - 64 sau 67 		Succesor:
Linus



v • d • m
Papii Bisericii Romano-Catolice
Secolele I–IV
Secolele V–VIII

Inocențiu I · Zosim · Bonifaciu I · Celestin I · Sixt al III-lea · Leon cel Mare · Ilarie · Simpliciu · Felix al III-lea · Gelasius I · Anastasie al II-lea · Simachus · Hormisdas · Ioan I · Felix al IV-lea · Bonifaciu al II-lea · Ioan al II-lea · Agapet I · Silveriu · Vigilius · Pelagius I · Ioan al III-lea · Benedict I · Pelagius al II-lea · Grigore cel Mare · Sabinianus · Bonifaciu al III-lea · Bonifaciu al IV-lea · Deusdedit · Bonifaciu al V-lea · Honoriu I · Severinus · Ioan al IV-lea · Teodor I · Martin I · Eugen I · Vitalian · Adeodat al II-lea · Donus · Agaton · Leon al II-lea · Benedict al II-lea · Ioan al V-lea · Conon · Sergiu I · Ioan al VI-lea · Ioan al VII-lea · Sisiniu · Constantin · Grigore al II-lea · Grigore al III-lea · Zaharia · Ștefan al II-lea · Paul I · Ștefan al III-lea · Adrian I · Leon al III-lea

Secolele IX–XII

Ștefan al IV-lea · Pascal I · Eugen al II-lea · Valentin · Grigore al IV-lea · Sergiu al II-lea · Leon al IV-lea · Benedict al III-lea · Nicolae I · Adrian al II-lea · Ioan al VIII-lea · Marin I · Adrian al III-lea · Ștefan al V-lea · Formosus · Bonifaciu al VI-lea · Ștefan al VI-lea · Roman · Teodor al II-lea · Ioan al IX-lea · Benedict al IV-lea · Leon al V-lea · Sergiu al III-lea · Anastasie al III-lea · Lando · Ioan al X-lea · Leon al VI-lea · Ștefan al VII-lea · Ioan al XI-lea · Leon al VII-lea · Ștefan al VIII-lea · Marin al II-lea · Agapet al II-lea · Ioan al XII-lea · Leon al VIII-lea · Benedict al V-lea · Ioan al XIII-lea · Benedict al VI-lea · Benedict al VII-lea · Ioan al XIV-lea · Ioan al XV-lea · Grigore al V-lea · Silvestru al II-lea · Ioan al XVII-lea · Ioan al XVIII-lea · Sergiu al IV-lea · Benedict al VIII-lea · Ioan al XIX-lea · Benedict al IX-lea · Silvestru al III-lea · Benedict al IX-lea · Grigore al VI-lea · Clement al II-lea · Benedict al IX-lea · Damasus al II-lea · Leon al IX-lea · Victor al II-lea · Ștefan al IX-lea · Nicolae al II-lea · Alexandru al II-lea · Grigore al VII-lea · Victor al III-lea · Urban al II-lea · Pascal al II-lea · Gelasius al II-lea · Calixt al II-lea · Honoriu al II-lea · Inocențiu al II-lea · Celestin al II-lea · Lucius al II-lea · Eugen al III-lea · Anastasie al IV-lea · Adrian al IV-lea · Alexandru al III-lea · Lucius al III-lea · Urban al III-lea · Grigore al VIII-lea · Clement al III-lea · Celestin al III-lea · Inocențiu al III-lea

Secolele XIII–XVI

Honoriu al III-lea · Grigore al IX-lea · Celestin al IV-lea · Inocențiu al IV-lea · Alexandru al IV-lea · Urban al IV-lea · Clement al IV-lea · Grigore al X-lea · Inocențiu al V-lea · Adrian al V-lea · Ioan al XXI-lea · Nicolae al III-lea · Martin al IV-lea · Honoriu al IV-lea · Nicolae al IV-lea · Celestin al V-lea · Bonifaciu al VIII-lea · Benedict al XI-lea · Clement al V-lea · Ioan al XXII-lea · Benedict al XII-lea · Clement al VI-lea · Inocențiu al VI-lea · Urban al V-lea · Grigore al XI-lea · Urban al VI-lea · Bonifaciu al IX-lea · Inocențiu al VII-lea · Grigore al XII-lea · Martin al V-lea · Eugen al IV-lea · Nicolae al V-lea · Calixt al III-lea · Pius al II-lea · Paul al II-lea · Sixt al IV-lea · Inocențiu al VIII-lea · Alexandru al VI-lea · Pius al III-lea · Iulius al II-lea · Leon al X-lea · Adrian al VI-lea · Clement al VII-lea · Paul al III-lea · Iulius al III-lea · Marcel al II-lea · Paul al IV-lea · Pius al IV-lea · Pius al V-lea · Grigore al XIII-lea · Sixt al V-lea · Urban al VII-lea · Grigore al XIV-lea · Inocențiu al IX-lea · Clement al VIII-lea ·

Secolul XVII–prezent
Lista papilor
v • d • m
Cei 12 apostoli ai lui Isus Christos

1Iuda Iscarioteanul a fost înlocuit cu Sfântul Matia
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Simon_Petru&oldid=16488264