De-oi adormi...

De-oi adormi curînd
  În noaptea uitării,
Să mă duceți tăcînd
  La marginea mării.

Nu voi sicriu bogat,
  Făclie și flamuri,
Ci-mi împletiți un pat
  Din tinere ramuri.

Să-mi fie somnul lin
  Și codrul aproape,
Luceasc-un cer senin
  Pe-adîncile ape,

Care-n dureri adînci
  Se nalță la maluri,
S-ar atîrna de stînci
  Cu brațe de valuri,

Se nalță, dar recad
  Și murmură-ntr-una,
Cînd pe păduri de brad
  Alunecă luna.

Și nime-n urma mea
  Nu-mi plîngă la creștet,
Doar moartea glas să dea
  Frunzișului veșted.

Să treacă lin prin vînt
  Atotștiutoarea,
Deasupră-mi teiul sfînt
  Să-și scuture floarea.

Cum n-oi mai fi pribeag
  De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
  Aduceri aminte,

Ce n-or ști că privesc
  O lume de patemi,
Pe cînd liane cresc
  Pe singurătate-mi.