sfânt

Vezi și : sfanț, șfanț

Wikipedia are un articol despre
sfânt

Din slavă (veche) sventŭ.

• AFI: /sfɨnt/

1. epitet dat divinității, considerată ca întruchipând suprema perfecțiune și puritate.
2. epitet dat celor sanctificați de biserică.
3. (rar; despre oameni) care duce o viață curată și cucernică.
4. care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin.
5. care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat.
6. (pop.) epitet dat unor elemente ale naturii.

   Sfântul soare.

7. epitet dat zilelor săptămânii.
8. desăvârșit, perfect, infailibil.

   Ce-am vorbit e sfânt.

9. (substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) strașnic, zdravăn.

   O sfântă de bătaie.

• (bis.) ceresc, divin, dumnezeiesc, (livr.) celest, (rar) îndumnezeit, zeiesc, (pop.) sânt, (înv.) minunat, preaînalt

• preasfânt
• sfântuleț
• sfințenie
• sfinție
• sfințișor

• locurile sfinte
• sfânta sfintelor
• sfânta slujbă
• sfântul Mormânt
• sfântul părinte

1. persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către biserică.

   Sfântul Gheorghe.

2. om care duce o viață curată și cucernică.

• 1: (bis.) (pop.) sânt

• sfântă
• sfântul
• sfintele
• sfinți

• Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici
• A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri
• A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită
• A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte
• A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe
• La sfântu-așteaptă = niciodată

• DEX '98 via DEX online