[go: up one dir, main page]
More Web Proxy on the site http://driver.im/Sari la conținut

inimă

De la Wikționar, dicționarul liber
Wikipedia
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre
inimă
Inima omului

Variante

Etimologie

Din latină anima.

Trecerea de la „suflet” la „inimăapare numai în română, confer totuși animus „inimă” într-o glosă de la Toledo (Castro 162). Sensul de „pântececoincide cu cel al franceză cœur, bulgară sărce, greacă ϰαρδιά, „parte superioară a stomacului”.

Pronunție

  • AFI: /'i.ni.mə/


Substantiv


Declinarea substantivului
inimă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ inimă inimi
Articulat inima inimile
Genitiv-Dativ inimii inimilor
Vocativ ' '
Inima, sediul al sentimentelor umane

I.

  1. organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracțiile sale ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare.
    Suferă de inimă.
  2. piept.
  3. (pop.) stomac, burtă, pântece, rânză.
  4. (la cărțile de joc) cupă.
  5. piesă sau organ de mașină care are formă asemănătoare cu o inimă.

II.

  1. (fig.) inima considerată ca sediu al sentimentelor umane.
    Oftează din adâncul inimii.
  2. inima considerată ca centru și simbol al vieții sufletești.
    L-am șters din inimă.
a) în legătură cu bucurii, plăceri:
I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea bună.
b) în legătură cu suferințe, dureri, necazuri:
Îl doare la inimă când vede atâta risipă.
c) în legătură cu sentimente de iubire:
Inima-mi zboară la tine.
d) în legătură cu instincte sau presimțiri:
Îmi spune inima că s-a întâmplat o nenorocire.
e) în legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune a cuiva:
Înfruntă pericolul cu inima rece.

III.

  1. (fig.) caracter, fire.
    Seamănă cu tatăl lui la chip și la inimă.
  2. ființa, om, individ.
    Înflăcărarea a cuprins toate inimile.

IV.

  1. (p. anal.) mijloc, centru, interior.
  2. piesă sau element de construcție care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia.
  3. partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct.
    Inima la pepenele verde.
  4. partea cea mai importantă, esențială a unui lucru.
  5. îmbinarea centrală a deltaplanului, aflată la intersecția chilei cu bara transversală, care coincide cu punctul de suspendare al pilotului, marcând centrul de greutate al aparatului.

Sinonime

I.

II.

III.

IV.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Cuvinte apropiate

Paronime

Locuțiuni

Expresii

  • A (mai) prinde (de) inimă = a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpata putere
  • Pe inima goală = cu stomacul gol, fără a fi mâncat ceva
  • A (se) simți greu la inimă = a-i fi greață, a-i veni să verse
  • A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfăcut, mulțumit
  • A unge (pe cineva) la inimă = a face (cuiva) plăcere; a încânta, a bucura (pe cineva)
  • Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât poftește, cât are plăcere
  • A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult
  • A-și călca pe inimă = a renunța la propriul punct de vedere, la propria opinie sau plăcere
  • (A fi) cu inima ușoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conștiința împăcată
  • A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare
  • A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva
  • A i se topi inima = a suferi foarte tare
  • A se sfârși la inimă = a se îmbolnăvi, a muri de durere, a fi colpeșit de durere
  • A avea ceva pe inimă = a fi chinuit de un gând neîmpărtășit, a avea o taină în suflet
  • A-și răcori inima = a spune ce are pe suflet, a-și descărca sufletul
  • A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decât merită
  • A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispoziție, a indispune (pe cineva), a mâhni (pe cineva)
  • A rămâne cu inima friptă = a rămâne mâhnit, dezolat, îndurerat
  • Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau roșu) prin inimă = se spune când cineva primește pe neașteptate o veste tristă sau când îl cuprinde o durere fizică în mod brusc
  • Inimă albastră = suflet trist, îndurerat; tristețe, melancolie, mâhnire, deprimare; furie, ciudă, mânie, necaz
  • Inimă rea = mâhnire, durere, amărăciune
  • A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mâhni (sau a mâhni pe cineva)
  • A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a iubi (pe cineva)
  • A-i rămâne (cuiva) inima la... = a rămâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a plăcut
  • A avea tragere de inimă (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima să... = a se simți atras să facă ceva
  • Inimă dreaptă = om drept, cinstit, corect
  • Inimă de aur = om bun
  • Slab de inimă = milos, impresionabil, influențabil
  • Cu inimă = bun, milos, înțelegător, uman
  • A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inimă bună) = a fi bun, milos, înțelegător, darnic
  • A avea inima deschisă = a fi sincer, cinstit
  • A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, fără reticențe, a vorbi deschis, fără rezerve
  • A avea inima largă = a fi mărinimos, milos, darnic
  • A se muia la inimă sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca
  • A nu-l lăsa pe cineva inima să... = se spune când cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase
  • (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor
  • A fi fără inimă sau a fi rău (sau câinos, negru) la inimă = a fi rău, înrăit
  • (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, neînțelegător, dușmănos, rău
  • (A avea) inimă de piatră (sau impietrită) = (a fi) nesimțitor, rău, fără suflet, rece
  • A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie
  • A(-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța, a se descuraja
  • A-și lua inima în dinți = a-și face curaj, a se hotărî să întreprindă ceva
  • A-i veni (cuiva) inima la loc = se spune când cineva își recapătă calmul, echilibrul și curajul după un moment de emoție sau de spaimă
  • A (mai) prinde (la) inimă = a căpăta (din nou) putere, curaj, a se restabili sufletește, a nu-i mai fi teamă
  • A-i ține cuiva inima = a încuraja, a consola pe cineva
  • A i se face (cuiva) inima cât un purice = a-i fi (cuiva) frică de ceva; a se descuraja
  • A i se tăia inima = a-și pierde curajul
  • (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită, curată
  • (ir.) A rupe inima târgului = a) a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă; b) a impresiona cu ceva foarte tare
  • A cânta de inimă albastră = a cânta melodii triste/melancolice
  • A-i da inima brânci = a avea poftă să..., a fi predispus să...
  • A muri de inimă rea = a muri copleșit de durere/de supărare


Traduceri

Referințe