boccale

(italiano)

Din latină târzie baucalis < greacă antică βαύκαλις‎ (baúkalis).

• AFI: /bokˈkale/

boccale m., boccali pl.

1. cană, pocal, cană cu capac (de bere)

   Il boccale che sto usando l'ho comprato in Germania.

2. (p.restr.) conținutul unui astfel de vas
3. (spec.) urcior, carafă
4. (înv.) veche unitate de măsură pentru volum
5. (reg., în Italia de nord) urinal

• 1: brocca, boccia, vaso
• 5: orinale

• boccalaccio
• boccaletto
• boccalino
• boccalone
• boccaluccio

• buccale

Inevitabil din latină bucca („gură”).

1. (anat.) bucal, oral

• (anat.) orale

• bocca

• Treccani.it
• Wiktionary
• Wikizionario