învăța

Vezi și : învață, învăță

Din latină *invĭtiāre (< vitium, „viciu”).

• AFI: /ɨn.vəˈʦa/

1. (v.tranz.) a transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc.

   A învăța pe cineva într-o disciplină.

2. (v.tranz.) a sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze).
3. (v.tranz.) a dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia.

   Învăț istoria; învăț la geografie.

4. a-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora.
5. (v.tranz. și refl.) a (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza.
6. (v.tranz.) a trage o învățătură, a căpăta experiență.

• 1: (se) iniția, (se) instrui
• 2: sfătui
• 3: studia, (înv.) pedepsi, citi, ștudirui, (grecism înv.) spudaxi
• 4: memoriza

• a învăța: (se) dezvăța
• a se învăța: se debarasa, se dezbăra

• (tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută

Din învăța.

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru învăța.

• DEX online